Social

SUA imping Iranul pe urmele URSS

Americanii vor o cursa a inarmarii in Orientul Mijlociu care sa duca la colapsul economic al regimului de la Teheran. Prin ajutorul acordat unor state aliate din Orientul Mijlociu, Statele Unite incearca sa provoace Iranul la o cursa a inarmarii care sa duca in final la caderea actualului regim, dupa modelul colapsului Uniunii Sovietice, crede analistul politic egiptean Samuel Tavros. „Adevaratul joc este incercarea de a face Iranul sa reactioneze. Regimul de la Teheran este foarte slabit din punct de vedere financiar, ceea ce s-a vazut si in miscarile de strada care au avut loc in urma recentei crize a benzinei. Bush stie ca nu ii poate permite lui Ahmadinejad sa aiba arma nucleara , pentru ca ar fi un dezastru. Insa nici nu poate ataca Iranul, pentru ca, in secunda urmatoare, trupele americane din Irak ar fi macelarite, Hezbollahul ar face ravagii in sudul Libanului, iar un atac asupra Israelului ar fi, probabil, iminent. Atunci inarmeaza regimurile din jur, stiind ca iranienii sint suficient de paranoici si de prosti sa intre intr-o cursa a inarmarii. Aceasta ar pune presiune asupra economiei si ar putea duce la prabusirea regimului din interior.“ Samuel Tavros este de parere ca americanii nu au nici un interes sa consolideze armata saudita, de pilda, care este in prezent aproape inexistenta, familia regala fiind aparata de mercenari pakistanezi. Acestia au mai degraba un rol politienesc si pot face fata amenintarilor interne, dar nu ale unui alt stat. Asa ceva nici nu ar fi de dorit insa, avind in vedere fundamentalismul wahhabit din tara. Tinta primordiala a asistentei militare americane ramine totusi Arabia Saudita, amenintata la nivel politic, de cresterea influentei siite in zona, sub stindard iranian. Iar intrucit Israelul a incercat sa blocheze un astfel de ajutor american acordat unui potential inamic al statului evreu, SUA au dat un „stimulent“ si Ierusalimului. Cit despre ajutorul acordat Egiptului, acesta este o consecinta automata a celui acordat Israelului. Tratatul din 1979, intre SUA, Israel si Egipt, care a pus capat razboiului dintre ultimele doua state, prevede ca, de cite ori regimul de la Ierusalim primeste asistenta militara si cel de la Cairo sa primeasca un procent din aceasta. Rolul efectiv pe care l-ar putea juca Egiptul este unul politic insa, mai degraba decit militar, rol pe care l-a evitat pina acum, de teama agravarii problemelor interne. De pilda, presedintia egipteana ar putea incerca sa-i convinga pe sunnitii din Irak sa revina la masa negocierilor, ar putea inchide tunelurile prin care sint furnizate arme palestinienilor din Fisia Gaza si ar putea lua o pozitie mult mai ferma contra influentei siriene in Liban.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea