Social

SUA i-au interzis lui Dick Marty accesul la Guantanamo

Raportorul Consiliului Europei, Dick Marty care acuza anul trecut Romania că a găzduit închisori secrete ale CIA , nu a primit permisiunea Statelor Unite de a vorbi cu deţinuţii de la Guantanamo . Oficialul şi-a exprimat dorinţa de a vizita controversata închisoare, pentru a afla de la deţinuţi dacă au fost duşi în astfel de centre de detenţie secrete. În ciuda refuzului Statelor Unite, Dick Marty a declarat pentru un post de televiziune elveţian că va continua ancheta în cazul presupuselor închisori CIA. Preşedintele George W. Bush a recunoscut anul trecut că Statele Unite deţin astfel de închisori secrete în străinătate, destinate suspecţilor de terorism . Liderul de la Casa Albă nu a nominalizat nicio ţară în care ar exista astfel de centre de detenţie. Potrivit raportului Marty, din iunie 2006, 14 ţări europene, printre care Romania şi Polonia, au permis ca CIA să opereze transferurile suspecţilor de terorism pe teritoriul lor. Ca şi în cazul raportului Parlamentului European, redactat de deputatul italian Claudio Fava, Dick Marty nu a putut aduce dovezi clare în sprijinul acuzaţilor lansate la adresa statelor europene care ar fi coloborat cu CIA.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea