Social

#patron #steaua #fotbal

Steaua lui Gigi Becali, scoasa basma curata

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat sanctiunile din cazul „Valiza"

Vicecampioana Ligii I a scapat de depunctare , iar patronul Gigi Becali a ramas doar cu sase luni de suspendare.


Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, condusa de fostul avocat Daniel Florea , a anulat toate deciziile luate anterior de Comisia de Disciplina a FRF si mentinute de Comisia de Apel . Prin urmare, Steaua a scapat de sanctiunea prin care pierdea sapte puncte in clasamentul sezonului trecut.

Patronului Becali i-a fost scazuta suspendarea, de la doi ani la sase luni. Finantatorul va putea intra pe stadioane, dar nu va putea reprezenta oficial clubul. „Steaua nu mai e suspendata, nici „U" Cluj. Se anuleaza si decizia ca Becali nu mai are voie pe stadioane doi ani.

In loc de asta am primit o suspendare de sase luni in care nu am voie sa merg la cabine sau sa reprezint clubul", a spus Becali. De asemenea, lui Petre Marin (Steaua) i-a fost anulata suspendarea de sase luni.

„N-au vrut sa asculte ordinele lui Sandu"

Gigi Becali l-a atacat dur pe presedintele FRF, Mircea Sandu, pe care l-a acuzat ca a stat in spatele deciziilor anterioare. „Baietii astia de la CAF au avut onoare. Mircea Sandu nu e aici si probabil o sa-i dea in cateva zile afara pentru ca nu vor sa-i execute ordinele!"

Riscau excluderea din Europa?

Becali a declarat ca, daca Steaua ramanea cu sanctiunile anterioare, atunci clubul ar fi fost exclus din cupele europene . „A fost o regie si o masinatiune, dar nu a fost facuta de conducerea FRF, ci doar de o singura persoana, care a vrut sa dea Steaua afara din Liga si sa joace in locul ei Rapidul. Dimineata a vorbit Argaseala la UEFA si i-au spus ca, daca se mentine decizia din tara, o sa ne dea afara din cupele europene", sustine Becali.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea