Social

Steaua i-a cuminţit pe rechini

Steaua a învins Farul la scor de forfait, după o partidă fără emoţii pentru roş-albaştri, în care nu s-a acordat niciun cartonaş galben. Deşi au declarat că vin să încurce campioana, constănţenii au evoluat modest, portarul Curcă fiind eroul negativ al oaspeţilor. Trupa lui Olăroiu a demonstrat că poate trece rapid peste euforia unei calificări în Liga Campionilor pentru a pune osul la treabă şi într-o partidă de campionat. E drept, adversarii, cu excepţia primului sfert de oră, s-au mulţumit cu statutul de sparring-partener, speriaţi parcă de momentul de glorie al Stelei. Bănel Nicoliţă a deschis scorul cu un şut superb din voleu, apoi şi-a intrat în rol Daniel Opriţa, autorul unei duble. Chiar dacă au evoluat bine, steliştii au beneficiat şi de evoluţia slabă a portarului constănţean George Curcă, care a primit uşor primele două goluri. Partida de sambătă a consemnat şi debutul la Steaua al fundaşului Bogdan Panait, introdus în teren în minutul 77, în locul lui Baciu. "Am profitat de experienţa noastră superioară şi am caştigat", a concluzionat antrenorul Cosmin Olăroiu. Curcă, huiduit de fani Suporterii Farului care au însoţit echipa la Bucureşti l-au scos ţap ispăşitor pentru eşec pe portarul Curcă, pe care l-au huiduit şi l-au acuzat de noncombat. "Curcă, eşti sclavul Stelei", au strigat fanii, care au părăsit tribuna la pauza meciului. Portarul nu a fost însă deranjat de atitudinea galeriei. "Ne aşteptam să fie mai obosiţi, dar Steaua a demonstrat că este o echipă bună. Noi n-am avut curaj, asta cred că ne-a lipsit. Avem o cădere pe care nu o pot explica. Nu cred că e diferenţa chiar aşa mare între noi şi ei, dar e vorba de joc, de ambiţie", a declarat Curcă. Roş-albaştrii, într-un picior Mai mulţi jucători din lotul Stelei au avut probleme medicale la partida cu Farul. Situaţia cea mai gravă a avut-o fundaşul Dorin Goian , care s-a ales cu o fisură la un deget de la picior, în meciul cu Standard Liege . El nu a fost inclus în lot pentru meciul de sambătă şi nu va putea juca, săptămana viitoare, nici la echipa naţională. De asemenea, Nicoliţă şi Dică au fost înlocuiţi de Olăroiu după ce au acuzat dureri în timpul meciului, iar Carlos a avut probleme cu degajările pe final. Pentru a întări lotul în vederea meciurilor din Liga Campionilor, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, s-a deplasat în Belgia pentru a negocia transferul unui atacant brazilian de la Charleroi. De asemenea, şi portarul croat Stipe Pletikosa are şanse să ajungă la formaţia din Ghencea. Steaua - Farul 3-0 (2-0) Au marcat: Nicoliţă (‘25), Opriţa (‘39, ‘54) Steaua: Carlos - Saban, E. Baciu (B. Panait ‘77), Ghionea, Neşu - Nicoliţă (Ochiroşii ‘70), Paraschiv, Cristocea, Boştină - 7. Opriţa, N. Dică (G. Coman ‘60). Antrenor: Cosmin Olăroiu. Farul: G. Curcă - Farmache, Gheară, şchiopu, L. Florea - Băcilă, Fl. Lungu, Păcuraru (Larie ‘75), Guriţă - I. Apostol (M. Nae ‘46), Disney (T. Moldovan ‘46). Antrenor: Momcilo Vukotici. Stadion: Naţional,2 Spectatori: 5.000 Arbitri: Tiberiu Lajos - Miklos Nagy, Nicolae Megheşan Rădoi: "Avem şansa a treia în grupă" Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, s-a întors în ţară după operaţia la genunchi şi tratamentul urmat la clinica din Bologna. Liderul din teren al roş-albaştrilor a ţinut să fie alături de colegi, urmărind meciul în tribuna oficială, alături de Gigi Becali. Rădoi este de părere că Steaua are şanse să se claseze pe locul trei al grupei de foc din Liga Campionilor. "Pornim cu şansa a treia, după Real Madrid şi Lyon. Dacă am ajuns pană aici, ar fi păcat să zicem Gata, am terminat treaba", a precizat căpitanul stelist, cotat de preşedintele LPF Dumitru Dragomir la nu mai puţin de 40 milioane de euro. Mulţumit că îl are alături pe cel mai valoros jucător al său, Becali a precizat: "Nu mai am emoţii la niciun meci din campiont. A fost bine că a revenit Rădoi. Sunt mandru de finul meu!" Beckham se teme de Ghencea Mijlocaşul lui Real Madrid avertizează că echipa sa nu va avea viaţă uşoară în deplasările din grupa Ligii Campionilor de la Bucureşti şi Kiev. "Cred că avem o grupă foarte grea. Vom juca în Franţa, Romania şi Ucraina, pe trei stadioane dificile, cu echipe foarte dure şi competitive. Dacă vrem să caştigăm, va trebui să jucăm foarte bine, deşi avem adversari dificili, care ne vor pune probleme", a precizat Beckham, în timp ce portarul "galacticilor", Iker Casillas , consideră că Realul este favorita grupei E.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea