Social

Stare de catastrofă naţională în Filipine

Preşedintele filipinez, Gloria Arroyo , a decretat, ieri, stare de catastrofă naţională, după ce alunecările de teren au provocat moartea sau dispariţia a 800 de persoane în estul arhipelagului, dintre care 406 au decedat, relatează AFP. Numărul victimelor, înregistrate numai în regiunea orientală Bicol, ar putea să depăşească rapid 1.000, în absenţa informaţiilor din zonele cele mai izolate, potrivit preşedintelui Crucii Roşii locale, Richard Gordon. Acesta susţine că starea de catastrofă naţională va permite ridicarea cu uşurinţă a fondurilor pentru ajutarea sinistraţilor şi reconstruirea zonelor distruse. Preşedintele Arroyo a anunţat deblocarea unui ajutor de urgenţă, în valoare de un miliard de pesos (20,12 milioane de dolari), pentru zonele afectate de torentele de noroi, care s-au deversat de pe versanţii vulcanului Mayon (situat la circa 350 de kilometri sud-est de Manilla), după trecerea taifunului Durian. Regiunea Bicol a fost măturată la sfarşitul săptămanii trecute de un ciclon cu viteza de 150 km pe oră, potrivit Consiliului Naţional de Coordonare a Catastrofelor. Precipitaţiile s-au amestecat cu depunerile vulcanice de pe versanţii vulcanului Mayon, situat la 350 de km sud-est de Manilla, declanşand producerea unor torente de noroi care au îngropat numeroase locuinţe pană la acoperiş. Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de căderea liniilor electrice şi telefonice şi de torentele de apă. Comunitatea internaţională s-a mobilizat şi a anunţat că va trimite ajutoare umanitare în zonă. Canada va dona un miliard de dolari canadieni (877.200 de dolari), în timp ce Tokyo a deblocat 20 milioane de yeni (173.000 de dolari), sub formă de corturi şi pături.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea