Social

Spray-ul invizibil fenteaza legal camerele de luat vederi de pe DN 1

La nici o luna de zile de la inaugurarea cu tam-tam a sistemului de monitorizare a traficului pe Drumul National 1, piata romaneasca a fost invadata de produse create pentru soferii vitezomani . Folia protectoare pentru placutele de inmatriculare este o varianta care, pentru doar 60 de euro, face invizibile numerele pentru orice camera video de pe tronsonul Bucuresti-Sinaia.
Trucul este extrem de simplu si totusi foarte eficient. Privite dintr-un unghi drept, din fata sau din spatele autoturismului, foliile permit vizualizarea perfecta a numerelor de inmatriculare. Prezenta foliilor se poate depista doar dupa o examinare atenta a placutelor. In schimb, din unghiul de aproximativ 30 de grade in care sunt amplasate camerele video, placuta devine invizibila. Folia protectoare este insa considerata o modalitate de ascundere a placutei de inmatriculare si amplasarea ei se poate sanctiona conform noului Cod Rutier . Din acest motiv, pe piata a aparut un produs mult mai eficient si perfect legal, care mascheaza placutele vitezomanilor. Spray -ul invizibil PhotoStopper costa doar 20 de dolari, se aplica o singura data si poate fi folosit pentru sase autoturisme. Rezultatul este identic cu cel al foliilor protectoare, numai ca folosirea sa nu este interzisa de Codul Rutier. Purtatorul de cuvant al politiei rutiere sustine ca numai o modificare a legii va putea interzice soferilor sa foloseasca acest produs. Cum vizualizarea placutelor de inmatriculare nu este afectata decat din unghiul din care bat camerele video, nici macar agentii de circulatie nu pot sesiza prezenta spray-ului. Efectul de bruiaj asupra camerelor video este maxim pe timp de noapte, atunci cand fotografierea impune folosirea blitului. Vanzatorii acestui produs spun ca blitul sporeste efectul de invizibilitate asupra numerelor de la masina. Comisarul Carol Varna , de la Directia Politiei Rutiere, a explicat ca aceste spray-uri nu sunt o solutie pentru ca vitezomanii sa scape de amenda. ,In momentul in care pe monitor este observata o masina care circula cu o viteza mai mare decat cea legala, chiar daca nu i se vede numarul, dispecerul comunica acest lucru primului echipaj de politie aflat in traseu. Astfel, masina respectiva va fi oricum oprita", ne-a declarat comisarul Carol Varna.




Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea