Social

Soselele Romaniei, de doua ori mai ucigatoare decat cele ale Suediei

În vreme ce în Franţa numărul accidentelor cu morţi scade anual, la noi statisticile confirmă o creştere continuă, alarmantă, a deceselor rutiere Şoselele Romaniei sunt de cateva ori mai periculoase decat zona de conflict din Orientul Mijlociu. Situaţia dramatică este confirmată din plin de statistici, unde Romania ocupă un loc codaş în Europa în privinţa siguranţei rutiere. Conform datelor furnizate de poliţie, în anul 2005 Romania a înregistrat 2592 de morţi şi 5852 răniţi grav, în vreme ce în 2004 s-au consemnat 2446 de morţi şi 5759 răniţi grav, la o populaţie de aproximativ 22 de milioane de locuitori. Aşadar, sunt 11,1 morţi în accidente de circulaţie la suta de mii de romani, pentru anul 2004, ultimul pentru care sunt disponibile raportările la nivel european. Pentru comparaţie, datele furnizate de Observatorul Naţional Interministerial pentru Securitate Rutieră din Franţa, ţară care e departe de a fi printre fruntaşele UE în domeniul siguranţei pe şosele, ne arată un cu totul alt peisaj: la o populaţie de circa 60 de milioane de locuitori s-au înregistrat, în 2004, 5232 de decese şi 17435 de răniri grave. Aşadar, francezii au doar 8,72 morţi la suta de mii de locuitori, proporţie la care noi nu putem spera prea curand. Şi mai tristă este situaţia dacă facem o comparaţie între tendinţele înregistrate în Romania şi Franţa în ultimii ani în privinţa numărului victimelor străzii. Dacă francezii au reuşit să coboare de la peste 7500 de decedaţi în 2001 la 5232 în 2004, înregistrand succesiv scăderi de 6,2% în 2002, 20,9% în 2003 şi 8,7% în 2004, salvand astfel 3730 de vieţi în 3 ani, la noi lucrurile au mers exact pe dos, din rău în mai rău. De la 2413 morţi în 2002 s-a scăzut uşor în 2003 la 2231 în 2003, pentru a se urca însă la 2446 în 2004 şi la 2592 în 2005. Iar datele francezilor, spre deosebire de cele romaneşti, iau în calcul, pentru toţi aceşti ani, şi persoanele decedate în termen de cel mult 30 de zile de la producerea accidentului, ca urmare a rănilor suferite. Dacă ne uităm la ţări mai liniştite, cum e de pildă Suedia, deja înţelegem proporţiile carnagiului de pe şoselele noastre. La 9 milioane de locuitori, suedezii au înregistrat în 2004 doar 480 de decese, adică 5,33 de morţi la suta de mii de locuitori. Nici finlandezii nu stau rău, cu 375 de decese la o populaţie de 5,2 milioane, adică o medie de 7,2 morţi la suta de mii de locuitori, mult mai bună decat a francezilor. Culmea este că media europeană nu este prea departe de cea înregistrată în Romania, dar această situaţie se datorează noilor state membre, unde lucrurile stau chiar mai prost decat la noi. Ungurii au 12,9 morţi la suta de mii de locuitori, iar cehii, cu 13,54, reuşesc să strice statisticile la nivelul UE şi să ne creeze şi nouă iluzia că suntem în randul lumii. Poliţiştii romani speră ca rezultatele Romaniei pe 2006 să fie mult mai bune decat în 2005, ca urmare a campaniei “Stop accidentelor, viaţa are prioritate” şi a introducerii monitorizării video pe cateva tronsoane de drum renumite pentru numărul mare de victime. Rămane însă de văzut dacă nu cumva măcelul produs pe şosele taman în lunile de vară, cand condiţiile meteo favorabile permit, în mod normal, o scădere a numărului victimelor, va da aceste calcule peste cap.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea