Social

Sicilienii au cucerit San Siro!

O partidă pe care Milan va dori să o uite repede. Au avut ghinion, au lovit şi bara de două ori, dar Palermo a ieşit învingătoare pe San Siro şi a ajuns pe primul loc în Serie A, unde după şapte etape se află la egalitate cu Inter, dar cu un golaveraj mai bun. Rezultatul de 0-2 înregistrat acasă cu Palermo a însemnat prima înfrangere pentru Milan în această ediţie de campionat, dar o înfrangere foarte importantă, în condiţiile în care Milan a pornit la drum cu o suspendare de opt puncte, iar acum se află la 11 puncte în spatele liderilor. După o primă repriză încheiată cu scorul de 0-0, Palermo a dat lovitura. În minutul 48, australianul Mark Bresciano a profitat de o greşeală a lui Nesta şi a înscris pentru 1-0. Retraşi după marcarea golului, sicilienii s-au folosit de arma contraatacului şi Amauri a fost atent la o minge şutată de Bresciano şi respinsă cu greu de Dida, reluand din şase metri şi stabilind scorul final, 2-0. Au evoluat echipele: Milan: Dida; Cafu, Nesta, Kaladze, Jankulovski (Maldini 64); Gattuso (Brocchi 73), Pirlo, Seedorf (Oliveira 77); Kakà; Gilardino , Inzaghi Palermo: Fontana; Biava (Capuano 77), Barzagli, Zaccardo; Diana (Tedesco 82), Guana, Corini, Simplicio, Bresciano; Di Michele (Cassani 67); Amauri

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea