Social

#georgia #razboi #rusia

Separatistii abhazi au ocupat 13 sate georgiene

Statele Unite si Rusia au viziuni diferite asupra a ceea ce inseamna armistitiul parafat de liderul de la Kremlin, Dmitri Mevedev.

In timp ce Moscova sustine ca acordul nu fixeaza un termen de retragere a trupelor sale din Georgia, Washington-ul cere din nou ca soldatii rusi sa paraseasca urgent zona de conflict. Intre timp ministerul de Externe de la Tbilisi a dat publicitatii un nou bilant al victimelor conflictului armat din Caucaz! In atacurile armatei ruse si-au pierdut viata peste 182 de georgieni , dintre care 115 militari.

"Abhazia si Osetia de Sud fac parte si trebuie sa continue sa faca parte din Georgia", a declarat George W. Bush, aflat la ranch-ul sau de la Crawford, in Texas. "Nu e loc pentru discutii" in ceea ce priveste statutul celor doua teritorii separatiste, a declarat presedintele american, care a gazduit o reuniune cu principalii responsabili din domeniul securitatii.

Presedintele SUA considera ca se poate vorbi despre unele progrese in criza georgiana. Acceptarea de catre Rusia a planului de pace cu Georgia este o sursa de "speranta", a afirmat seful Casei Albe, dupa ce a primit-o la Crawford pe Condoleezza Rice, secretarul de stat, pentru a-i prezenta raportul despre vizitele sale la Paris si Tbilisi, in urma carora l-a determinat pe presedintele georgian sa semneze, vineri, planul de pace propus de Franta si acceptat de Moscova.

"Acum trebuie ca Rusia sa onoreze acordul si sa-si retraga trupele", a adaugat presedintele american.

Secretarul de stat, Condolezza Rice a intarit mesajul lui Bush somand Rusia din nou sa-si retraga de urgenta trupele din Georgia.

De partea cealalta, ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov are insa o alta viziune asupra pacii si sustine ca documentul nu fixeaza un termen al retragerii, iar presedintele francez, Nicolas Sarkozy, care a mediat acordul, a explicat ca trupele rusesti sunt intr-adevar autorizate sa patrunda si sa stationeze zece kilometri pe teritoriul Georgiei.

Presedintele Dmitri Medvedev a semnat la Kremlin, armistitiul mediat de presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Teoretic, in aceste conditii trupele ruse ar trebui sa inceapa retragerea din Georgia.

Pe front, trupele ruse nu dau niciun semn ca se pregatesc de retragere, ba chiar isi intaresc pozitiile pe teritoriul georgian sporind masurile de securitate. Jafurile si atacurile comise de soldatii rusi continua spun oficialii georgieni.

Drumul spre Gori a fost blocat, sambata, de vehicule militare. Soldatii rusi nu i-au lasat sa treaca decat pe georgienii refugiati din zona ocupata.

Continuarea in Realitatea TV


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea