Social

Semintele trebuie sparte delicat

Violentele din Italia si scandalul care a urmat au determinat autoritatile din Romania sa grabeasca adoptarea unui nou act normativ, care sa mai taie din apetitul huliganilor pentru agresiuni. Ieri, la sediul LPF, a avut loc o noua intilnire intre responsabilii din fotbal si oficiali ai Ministerul Justitiei si ai Jandarmeriei. Pedepse si pentru conducatori „Am discutat si problema comportamentului conducatorilor din fotbal si in acest proiect se prevede ca orice atitudine neadecvata duce la sanctiuni drastice cum nu va inchipuiti. Pina la puscarie, daca se constata ca este vorba despre instigare la violenta. Ca sa se invete minte alta data. Este valabil si pentru fotbalisti, si pentru orice persoana de pe teritoriul Romaniei“, a declarat Dumitru Dragomir la iesirea din sedinta, precizind ca deja a discutat cu presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, pentru a promova legea de urgenta. Desi la intrunire a participat un specialist pe probleme de securitate din Franta, consultant din partea Uniunii Europene, generalul Olimpiodor Antonescu, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei, a declarat ca se va lua in considerare modelul englez, care include sanctiuni drastice pentru fani de la prima abatere, fiind completat de Dragomir: „Eu am vazut in Anglia jandarmi calare pe cai care ii bateau pe huligani“. Amenzi uriase Conform noilor modificari, amenzile pentru turbulenti vor fi cuprinse intre 200 si 2.000 RON, pentru cluburi fiind de 200-5.000 RON. Alte prevederi se refera la folosirea stewarzilor (angajati ai societatilor private de securitate) in locul jandarmilor; sanctionarea suporterilor violenti de la prima abatere, interzicerea accesului pe stadioane pe o perioada de pina la trei ani a suporterilor recidivisti, dar si a celor care au intentia de a introduce petarde, fumigene, artificii si alte materiale explozive pe arenele sportive, prin prezentarea acestora pe parcursul meciurilor la sectiile de politie sau la unitatile de jandarmi; interzicerea accesului pe arenele sportive a suporterilor mascati; obligativitatea instalarii de camere de luat vederi in tribune pentru identificarea suporterilor violenti; instalarea unor porti rotative la intrarea pe stadioane; inscriptionarea rindului si a locului pe fiecare bilet de intrare; sanctiuni drastice pentru cluburile care nu respecta masurile de securitate prevazute de lege, precum ridicarea dreptului de organizare a manifestarilor sportive. Nici un stadion nu e sigur Conform Jandarmeriei, nici un stadion nu respecta in momentul de fata normele de securitate, iar reprezentantii fortelor de ordine anticipeaza zeci de victime in cazul unor evenimente similare celor din Italia. Pentru a identifica huliganii, cluburile vor trebui, printre altele, sa aiba in organigrama un cameraman, presedintele ANS, Octavian Bellu , precizind ca va cere montarea de camere de luat vederi si in salile de sport. Interdictie pentru 13 huligani De la intrarea in vigoare a ordonantei din urma cu un an, Jandarmeria a reusit sa obtina in instanta interzicerea accesului pe arenele sportive a doar 13 suporteri: cite doi de la echipele Universitatea Craiova, Gloria Bistrita, Universitatea Cluj , Otelul Galati si Delta Tulcea, si cite unul de la formatiile Steaua, Rapid si Petrolul. De asemenea, 56 de dosare au fost inaintate instantelor, dar suporterii contesta contraventiile si intirzie astfel interzicerea accesului lor pe arene. Cei 56 de fani sint 12 de la Steaua, 8 de la Dinamo, 6 de la Otelul Galati, 5 de la Universitatea Cluj, 4 de la Petrolul Ploiesti, cite 3 de la Universitatea Craiova, FC Vaslui, Delta Tulcea, Rapid, 2 de la Poli Iasi si cite unul de la CFR Cluj, Agresione, Gloria Bistrita si Jiul Petrosani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea