Social

Seism de amploare în serviciile secrete italiene

Presa italiană de ieri comentează "cutremurul din serviciile secrete" ale "cizmei", în urma căruia şefii acestora au fost înlocuiţi de premierul Romano Prodi, el însuşi vizat de un "cap" al SISMI (Serviciul de informaţii militare) spre a fi compromis pe cand încă era preşedinte al CE. Rotaţia cadrelor Bruno Branciforte, 59 ani, amiral, va conduce SISMI, Serviciul de informaţii militare; Franco Gabrielli, 46 ani, fost şef al poliţiei din Roma, este şeful SISDE, informaţiile civile, iar Giuseppe Cucchi, 66 ani, general, se va afla în fruntea CESIS, Comitetul de coordonare a serviciilor de informaţii. "Numirile reprezintă un fapt natural . Acestea sunt funcţii de responsabilitate atat de delicate încat trebuie să existe o rotaţie naturală a lor. Am ales persoane în afara unor bănuieli şi jocuri politice, cu mare experienţă în domeniul lor şi cu mari succese profesionale. Cred că va fi o pagină frumoasă în activitatea acestor servicii", a declarat Romano Prodi. De fapt, prin schimbările făcute, guvernul a dorit să pună capăt unor scandaluri care au la origine şi amestecul serviciilor de informaţii. S-au avut în vedere interceptările şi ascultările ilegale ale telefoanelor unor personalităţi, amestecul în viaţa lor personală sau deliberate scurgeri de informaţii. Este şi motivul pentru care Prodi anunţase în programul său electoral intenţia de a reforma aceste servicii de informaţii, dorindu-le mai eficiente şi mai bine controlate de parlament. "Scandalul Omar " Dintre toate scandalurile, bomboana pe colivă a pus-o cel din 2003, cand CIA, cu ajutorul direct al lui Nicolo Pollari, pe atunci şef al SISMI, l-a răpit din Milano pe imamul egiptean Abu Omar, l-a dus la o bază americană din nordul Italiei, de unde a ajuns în Egipt, unde a fost închis şi torturat. Pollari şi SISMI sunt acuzaţi de justiţia italiană că au ajutat direct CIA în această răpire şi că au plătit ziarişti pentru a scrie împotriva unor magistraţi. În operaţiunea "Omar" au fost implicaţi 26 de agenţi ai CIA, a căror extrădare e cerută de parchetul italian. Mai sunt vizaţi opt agenţi SISMI, în afară de Pollari, şi doi ziarişti. În eventualitatea că, în Italia, s-ar ţine un proces împotriva acestora, el ar reprezenta o premieră mondială. În ce-i priveşte pe noii şefi ai serviciilor secrete, ei sunt cunoscuţi în aceste domenii. Amiralul Branciforte, fost ataşat naval la Washington, a reprezentat Italia pe langă Comandamentul Central al armatei americane (Centcom) şi conducea serviciile de informaţii ale marinei italiene. Franco Gabrielli, un expert în probleme teroriste, a fost responsabil cu antiterorismul în cadrul poliţiei naţionale. În fine, Giuseppe Cuchi era consilier militar al ministrului apărării.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea