Social

Se scumpeşte guma Wrigley, la americani

Compania Wm. Wrigley Jr a anunţat că plănuieşte să majoreze preţurile produselor sale în medie cu 10%, în Statele Unite ale Americii. Aceasta este prima scumpire semnificativă din 2001 încoace, a spus purtătorul de cuvant al companiei , citat de Reuters. În 2003, Wrigley a majorat preţurile la pachetele sale de lame precum Big Red şi Doublemint. Noua scumpire se datorează, în parte, creşterii costurilor companiei, dar nu s-a specificat exact care sunt acestea. Companiile din industria alimentară au fost afectate de preţurile tot mai mari ale îndulcitorilor naturali precum siropul de fructoză din porumb. Compania rivală a Wrigley, Cadbury Schweppes, care produce guma de mestecat Trident şi Dentyne, a anunţat, de asemenea, recent, că-şi va majora preţurile la produse în SUA, chiar dacă admite că această majorare ar putea afecta volumul de vanzări pe termen scurt . După anunţul făcut de reprezentanţii Wrigley, acţiunile companiei au crescut cu peste patru procente.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea