Social

Se înfiinţează Partidul Comunist Reformat

PCR va reveni pe scena politică romanească, în toamna acestui an, cu o nouă denumire , Partidul Comunist Reformat , anunţă Antena 3. Formaţiunea politică va fi alcătuită pe scheletul Partidului Alianţa Socialistă (PAS), care se pregăteşte, în această perioadă, pentru a readuce pe scena politică romanească PCR. "Urmează să fie organizate plenarele judeţene, iar în octombrie sau noiembrie să organizăm un congres al partidului pentru schimbarea denumirii în PCR. În demersurile noastre vom fi sprijiniţi de Partidul Stangă Europeană, prin cei 41 de europarlamentari pe care îi are acest partid", a declarat Mihai Lelik, vicepreşedintele PAS. El a mai susţinut că în partidul pe care îl conduce vor fi primiţi atat foşti membri ai vechiului PCR, dar şi persoane care nu au făcut parte din această formaţiune. "Celor care au făcut parte din PCR li se va recunoaşte vechimea în partid", a precizat Lelik. Acesta a spus că formaţiunea politică pe care o reprezintă va întări relaţiile de colaborare cu partidele comuniste din Cuba, China şi Rusia. Mihai Lelik a mai declarat că, după oficializarea noii denumiri a Partidului Comunist Reformat, conducerea acestuia ar putea avea pretenţii la averea fostului PCR. "Noi nu cerem imobilele naţionalizate de PCR, ci doar ceea ce a construit PCR", a spus Lelik.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea