Social

Scriitorul francez si budismul, in seria Milarepa

Editura Humanitas a publicat recent, in colectia Raftul Denisei, trei dintre cele patru romane ale cunoscutului dramaturg si romancier francez Eric-Emmanuel Schmitt care fac parte din ciclul "Milarepa". Titlul ciclului si al primului roman din serie il da numele unui cunoscut poet si ganditor budist, un intelept pe care generatii de artisti si ganditori europeni il descopera periodic. Cele trei romane aparute pana in acest moment la Humanitas sunt: "Milarepa", in traducerea Ilenei Cantuniari, "Domnul Ibrahim si florile din Coran" si "Oscar si Tanti Roz", ultimele doua traduse de Paola Bentz-Fauci. Tetralogia va fi completa atunci cand va aparea si "Copilul lui Noe". Romanele sunt dintre cele scurte, fulgeratoare am putea spune, ele numara nu mai mult de o suta de pagini. "Milarepa", aparut in 1997, este povestea unei intoarceri in timp a unui parizian care-l viseaza pe inteleptul tibetan, pana la obsesie, visul devenind viata sa paralela. "Domnul Ibrahim si florile din Coran" (2001) are in centrul sau o alta poveste, in care un copil evreu este educat de un musulman, la Paris, si pana la urma dascalul il va purta, fizic, prin lumea mirifica a Orientului sau. Si "Oscar si Tanti Roz" are in centrul sau un copil, de data aceasta unul bolnav iremediabil, de leucemie, pe care o infirmiera batrana, Tanti Roz, il invata cum sa-si traiasca toate varstele, comprimand timpul: zece ani intr-o zi. Romanele lui Eric-Emmanuel Schmitt, cunoscut mai intai ca un foarte jucat si gustat autor dramatic Ð piesele sale "Libertinul", "Vizitatorul" si "Variatiuni enigmatice" se joaca de catva timp la teatre din Bucuresti Ð, se bucura, si ele, de un mare succes de public, atat in Franta, cat si in multele traduceri in limbi straine. Primul sau roman a aparut in 1994 si s-a intitulat "Secta egoistilor". Fara a atinge cotele de succes ale unui Coelho, scriitorul francez nascut in 1960 este deja un autor de best-seller-uri, asemanarea cu brazilianul fiind sugerata si de preferinta sa, in acest ciclu cel putin, pentru intelepciunea orientala, care a atras in diverse epoci nenumarati ganditori si artisti europeni. Seria Schmitt la editura Humanitas continua, astfel incat Raftul Denisei va cuprinde toate romanele sale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea