In mai 2000, Havel vine in Romania si accepta sa apara intr-o emisiune TV alaturi de omologul sau roman, Constantinescu. Cei doi sint invitatii criticului Nicolae Manolescu, fostul contracandidat al lui Emil la presedintia Romaniei. O intilnire mai mult decit simbolica. Havel accepta rolul de sustinator electoral al lui Constantinescu, a carui popularitate e in picaj, iar Manolescu isi asuma rolul moderatorului, uitind sau facindu-se ca uita ca geologul i-a suflat candidatura la presedintia Romaniei pe listele Conventiei. Liderul regional isi tutuieste interlocutorii, cu aerul ca e protectorul amindurora, iar Havel si Manolescu i se adreseaza cu dle presedinte. Atunci s-a terminat iluzia unei intregi epoci, ca scriitorul poate influenta politic opinia publica de la noi. Celebrul Havel, presedintele-scriitor, n-a reusit sa-i aduca puncte in sondaje avariatului Emil.
Nasi de partide
Trecusera zece ani de cind Revolutia televizata incepea, in direct, cu poetul Mircea Dinescu protagonist, in timp ce jocurile puterii se faceau in alta parte. Directorul Editurii Tehnice, Ion Iliescu, amic cu multi scriitori nemultumiti de ceausism, se pregatea sa iasa si el pe post. Cind au inceput sa apara partidele, altele decit spontanul FSN, care administra deja Revolutia, scriitorii s-au grabit sa intre in joc. Cei care nu s-au precipitat singuri au fost trasi de mineca. Ecologistii isi anunta aparitia prin gura poetului Toma George Maiorescu, cel care vorbea despre ecologism inca din primavara lui 89, dar nu intelegea nimeni unde bate. Spectaculos a proclamat Stefan Cazimir nasterea Partidului Liber Schimbist, folosind citate din Caragiale. Cazimir, care a ajuns in Parlament, ca si ecologistii, s-a declarat antimonarhist... pe linia lui Caragiale. Un antimonarhism care ii va ajuta mai tirziu liber schimbistului sa treaca in rindurile PDSR, ilustrindu-se in Parlament ca autor de versuri umoristice.
Scriitori la opozitie
Partidele istorice renascute isi au si ele scriitorii lor. Liberalii defileaza cu epigramistul-avocat Mircea Ionescu Quintus . Taranistii il scot in fata pe crestinul in preocupari Ioan Alexandru. Poetului ii revine greaua sarcina de a se ocupa de doctrina partidului. Social democratii lui Sergiu Cunescu, putini, nu atrag scriitori importanti, asa ca, in lipsa de altceva, Cunescu se lauda cu traditiile culturale si cu Constantin Dobrogeanu Gherea, al carui bust dintr-o piateta din centrul Bucurestiului e vandalizat de niste anticomunisti slabi la bibliografie.
Inghesuiala postrevolutionara
Cind FSN da semne ca se va transforma in partid politic, in 90, se umple de scriitori din toata tara, unii candideaza la primele alegeri ca din partea Revolutiei insesi si ajung in Parlament. Poeti delicati ca bacauanul Ovidiu Genaru (din 1992) sau ca intimista bucuresteanca provenind din Craiova, Daniela Crasnaru. Eruditul Romulus Vulpescu intra si el pe lista, ca si batrinul critic Alexandru Piru si mult mai tinarul Constantin Sorescu.
Careul independentilor
In 1990 isi incearca norocul pe o lista independenta Octavian Paler, Mircea Dinescu, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu . Spre, poate, sansa lor, cei patru nu ating baremul. Cum se raportau ei la partide e clar - Dinescu n-a vrut sa intre in FSN, dar ii lua peste picior si pe istorici, Plesu, ministru, n-a acceptat nici atit intrarea in vreun partid, iar Liiceanu si Paler nu pareau deloc incintati de emanatiile Revolutiei. Cei patru nu vor mai candida niciodata pentru Parlament, nici ca independenti si nici pe listele vreunui partid. In schimb, primii trei vor avea un cuvint greu de spus in publicistica. Iar Gabriel Liiceanu va agita periodic opinia publica, prin aparitiile sale TV. Emil Constantinescu s-a laudat inainte de a cistiga fotoliul de la Cotroceni ca il va numi pe Liiceanu ambasadorul Romaniei in Franta, ceea ce suna bine atit la Bucuresti cit si la Paris. A uitat, luat de griji si de promisiuni politice mai stringente.
Perioada de virf
La alegerile din 1992, creste sensibil numarul scriitorilor parlamentari. Odata cu PAC-ul lui Nicolae Manolescu intra in Senat Stefan Aug. Doinas, Alexandru Paleologu si Stelian Tanase. C. V. Tudor, care de-abia trece pragul cu PRM-ul lui, devine si el senator. PSM-ul lui Ilie Verdet il aduce in rindul senatorilor pe Adrian Paunescu . In PDSR isi face aparitia romancierul Petre Salcudeanu, cel care va fi scurt timp ministru al Culturii. Avea sa demisioneze din aceasta functie in urma asa-numitului scandal al slitului. Poeta din Basarabia Leonida Lari intra in Parlament pe listele de deputati ai PNTCD, de acolo va trece la PRM, unde s-a aflat pina nu de mult. O traiectorie mai zbuciumata a avut George Pruteanu. S-a inscris la alegerile din 96 ca independent pentru Senat, PNTCD ii face loc pe listele sale. Nelinistitul senator se desparte de PNTCD, sta un timp in carantina independentilor, apoi trece la PSD. De acolo va ateriza in PRM, unde activeaza si azi, dar nu in Parlament.
Un caz tragic: Laurentiu Ulici
Printre cei care au infiintat Partidul Alternativa pentru Romania se numara si criticul literar Laurentiu Ulici, alaturi de poetul si matematicianul Varujan Vosganian si de prozatorul Paul Ghitiu. Ulici isi pierde viata stupid, otravit de o soba defecta intr-o vila de linga Brasov, unde se dusese in-tr-un turneu politico-literar. Dupa disparitia lui Ulici, proiectul sau politic intra in degringolada. Ghitiu va deveni pentru scurt timp fruntas in partidul lui Gigi Becali, de unde s-a retras dupa alegerile de anul trecut.
Momentul A.C.
Multi scriitori s-au grupat dupa mineriadele din 1990 in Alianta Civica al carei lider a devenit Ana Blandiana. Poeta a avut o influenta considerabila in CDR. Dupa venirea la putere a Conventiei, Blandiana va ramine adepta moralei in politica si se va indeparta de politica activa. Incercarile de a revitaliza Alianta Civica dupa alegerile din 2000 esueaza.
Vocatii tirzii: Iliescu si Nastase
In actuala legislatura, numarul scriitorilor parlamentari s-a redus dramatic, in schimb a crescut cel al parlamentarilor care scot carti visind si la gloria scriitoriceasca. Ion Iliescu se numara printre campioni, cu 17 volume de tot felul. Fostul presedinte Constantinescu si-a publicat in patru volume de dimensiuni monumentale memoriile prezidentiale. Adrian Nastase are si el la activ mai multe carti, printre care si una despre Umorul parlamentar.
Scriitorul ca om de actiune
AndrAc Malraux a reprezentat, ani la rind, un anumit ideal al intelectualului francez, fiind totodata atipic prin devenirea sa: scriitor de renume international, care s-a distins ca om de actiune inainte sa devina un politician reputat. Provenit dintr-un camin modest din nordul Frantei, Malraux si-a gasit repede un loc in Parisul literar al lui Gide si Mauriac, ulterior implicindu-se tot mai mult in politica, fie ea franceza sau nu.
Comunismul nu este speranta, comunismul este forma sperantei, spunea Malraux intr-unul dintre aforismele retorice atit de specifice scrierilor sale. Fara sa se alature vreodata Partidului Comunist, s-a facut cunoscut, in timpul razboiului, ca un antifascist declarat. Ulterior a devenit un fel de voce a lui Charles de Gaulles, care l-a numit ministru al Informatiilor si apoi al Culturii, intr-un mandat aproape imposibil de egalat sub aspectul duratei.
Timp de 11 ani, Malraux a fost la force de frappe a lui de Gaulle. (M.C.)
Ultimul presedinte al Cehoslovaciei
Nascut la Praga, in 1936, intr-o familie de intelectuali si antreprenori implicati in viata sociala si culturala din Cehoslovacia interbelica, Vaclav Havel a fost respins, din motive politice, atunci cind, in anii 50, a incercat sa studieze la o facultate cu profil umanist.
Dupa ce a facut patru ani de ucenicie intr-un laborator de chimie si a lucrat ca tehnician de scena, a reusit, in sfirsit, sa absolve Facultatea de Teatru, dar numai prin corespondenta.
Primele sale piese i-au adus recunoasterea literara in anii 60 si i-au consacrat, inca de atunci, profilul de oponent civic al regimului.
In timpul Primaverii de la Praga, dramaturgul era deja presedinte al Clubului Scriitorilor Independenti. Cariera sa politica a intrat in linie dreapta odata cu redactarea Cartei 77, documentul de protest care a pus bazele unei noi miscari de rezistenta civica. Arestat de trei ori in anii 80, Havel a candidat din partea Forumului Civic si a fost ales presedinte al Cehoslovaciei la 29 decembrie 1990. Federatia s-a destramat in 1992, dar politicianul-scriitor a devenit imediat primul presedinte al Republicii Cehe, functie pe care a detinut-o doua mandate. (S. M.)
