Social

#bugetar #concediu #concediu fara plata #ministerul finantelor #salariu

Sase zile de concediu fara plata si salarii mai mici pentru bugetari in preajma Sarbatorilor

Angajatii din sectorul bugetar ar putea pleca in concediu fara plata pentru sase sau sapte zile si vor lua astfel salarii cu 30% mai mici, pana la sfarsitul anului. Acest lucru se va putea intampla dupa ce Curtea Constitutionala a declarat drept constitutionale legile privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice , respectiv pe cea a salarizarii unitare a bugetarilor, acte normative care au fost promulgate ieri de Presedintele Romaniei. Sindicalistii din sectorul bugetar pregatesc proteste.

Guvernul roman vrea ca diminuarea fondului de salarii pana la sfarsitul lui 2009 sa se faca prin intrarea in concediu fara plata, care nu va mai fi insa pentru o perioada de zece zile, ci pe o perioada mai redusa. “Nu se mai poate vorbi de zece zile, ci de sase sau sapte. Vom vedea exact cate, proportional cu cele doua luni ramase”, a precizat secretarul de stat in Ministerul Muncii, Mihai Seitan.

Intrarea in concediu fara plata va aduce o scadere a salariilor cu aproape o treime, in urmatoarele doua luni ale anului, cu cate 15,5% pe luna. Acest lucru se va intampla dupa ce bugetul de cheltuieli cu personalul angajat la stat se va reduce cu peste 15 procente in fiecare luna ramasa din 2009. “Practic, salariile vor scadea doar cu aproape 30 de procente aferente celor doua luni ramase”, a declarat Seitan, citat de Evenimentul Zilei.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii a precizat, pentru Gandul, ca in curand vor incepe consultarile conducatorilor de autoritati si institutii publice cu sindicatele, pentru a se stabili concret modul in care se vor realiza economiile prevazute din cheltuielile de personal. Avizul sindicatelor este insa doar consultativ, deoarece conducatorii de institutii pot decide "in ciuda" angajatilor, cu conditia ca numarul de zile libere fara plata sa nu fie mai mare de 4 intr-o singura luna si sa se asigure continuitatea serviciilor de interes public . De la caz, la caz, se pot decide zile libere neplatite, reducerea programului de lucru zilnic sau o combinatie intre cele doua alternative.

Sindicalistii, "legati de maini si de picioare"

Reprezentantii sindicatelor s-au declarat luati prin surprindere de noile evenimente, astfel ca cel mai probabil vor fi nevoiti sa se conformeze noilor masuri. "Ne-a prins pe picior gresit decizia Curtii Constitutionale! Noi stateam linistiti, Curtea doar anuntase ca va emite decizia in privinta constitutionalitatii acestei legi si a legii salarizarii la 9 decembrie si a emis-o acum! Suntem legati de maini si de picioare, nu cred ca mai avem ce face. Ne vom intruni luni si vom stabili exact ce si cum, dar, ca parere personala, nu cred ca avem prea multe optiuni", a declarat, pentru Gandul, Vasile Marica, presedintele federatiei Sed Lex si al Aliantei Bugetarilor

Insa sindicatele se gandesc la boicotarea alegerilor, lucru care fusese deja planificat inainte de anuntarea constitutionalitatii celor doua legi, care a avut loc in urma cu doua zile. Reprezentantii bugetarilor spera insa ca legea sa nu fie aplicata si pentru luna in curs. “Cred ca noiembrie e si ea pierduta, avand in vedere ca nu s-au mai purtat negocieri cu ordonatorii de credite de cand s-a propus aceasta masura de reducere a cheltuielilor”, a explicat aseara liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Acesta a precizat ca in anumite domenii, precum invatamantul sau sanatatea, nu se pot lua zile libere si ca, oricum, ar trebui gasite masuri alternative pentru a respecta reducerea de 30%. Lucratorii din aceste domenii au inceput deja amenintarile cu greva generala. “Daca vor aplica aceasta masura, in Capitala vor fi spitale mari de urgenta in care personalul nu va mai veni la lucru”, a declarat pentru Evenimentul Zilei, liderul Sanitas Bucuresti, Mircea Popescu.

Lor li se vor alatura si cadrele didactice. “Salariatii nu vor asigura activitati didactice in zilele de concediu. Vom actiona in judecata statul. Masura incalca si Contractul Colectiv de Munca si Codul Muncii”, a precizat pentru EVZ Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant.

Sindicalistii ofera si o alternativa. Solutia promovata de liderul Blocului National Sindical, Dumitru Costin ar fi ca “reducerea sa se intinda si in primele doua luni din 2010”.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea