Social

Sase remedii pentru stresul de la birou

Scaderea capacitatii intelectuale, a celei intuitive, cresterea riscului de imbolnavire si imbatrinirea prematura sint numai citeva dintre efectele stresului ocupational, scrie publicatia „New Scientist“. Peste 95% dintre vizitele la medicul de familie sint provocate de stresul cronic, stare care afecteaza deopotriva angajatul si angajatorul, indica estimarile Organizatiei Internationale a Muncii. Chiulul de la serviciu, scaderea productivitatii, cheltuielile cu asigurarile medicale contribuie, la rindul lor, la o scadere cu 10% din produsul intern brut al unui stat. Publicatia „New Scientist“ a stabilit sase pasi care pot imbunatati situatia. Romanii nu au stresuri fine Cind vine vorba despre angajatii din Romania, situatia nu este insa atit de usor de reparat precum cea din tarile occidentale , crede Ionut Balintoni, reprezentantul agentiei de recrutare Qualia. „La noi, problemele nu sint de asa finete, ci mult mai de baza. Principalul factor de stres al autohtonilor vine din nesiguranta si neclaritatea obiectivelor si a ceea ce trebuie facut“, adauga Balintoni. El mai spune ca, in companiile de la noi din tara, nu exista un specialist in metodele de inlaturare a stresului, ba, mai mult, managerii nici macar nu-si pun astfel de probleme, chiar daca ele pot sa duca inclusiv la demisia angajatului. De aceeasi parere este si George Butunoiu, Managing Partner al firmei de consultanta in resurse umane cu acelasi nume. „In studiile anuale pe Europa, referitoare la stres, romanii apar sistematic pe ultimul loc, cu un grad de neincredere generalizata mare. Romanii cred cel mai putin in colegii lor si in sefi“, adauga Butunoiu. El constata ca majoritatea firmelor autohtone investesc in locatii aerisite si confortabile doar daca isi amortizeaza sumele alocate. Vecinii si clima „Creeaza-ti un spatiu bun“ este prima sugestie a New Scientist pentru aceste probleme. Daca biroul la care lucreaza cineva se afla in proximitatea vreunui coleg cu chef de vorba, lumina naturala abia se face simtita, aerul conditionat nu functioneaza, scaunul este incomod si daca intimitatea tinde spre zero, ziua de munca este ca si compromisa. Jacqueline Vischer de la Universitatea Montreal din Canada a studiat impactul pe care-l are mediul in care lucreaza angajatii asupra psihicului lor, dar si asupra starilor fizice. Dupa cercetari amanuntite, Vischer a concluzionat ca peretele despartitor dintre birouri trebuie sa masoare exact 1,3 metri, pentru ca angajatul sa nu se simta complet izolat de restul echipei si in acelasi timp sa nu fie deranjat de zgomotele din jurul sau. „Evident ca un sef psihotic sau un birou in care ingheti sint adevaratele motive de stres, insa si problemele minore contribuie la stresul de zi cu zi“, spune Vischer. Totusi, chiar si spatiul pe care angajatul il are la dispozitie poate fi aranjat cu tilc, astel incit salariatul sa se simta cit mai confortabil. Cit mai putine hirtii pe masa, o vaza sau un flori ori o fotografie sint citeva dintre detaliile care nu trebuie omise. Ritualuri pe echipa Potrivit unui studiu al University College London, angajatii stresati sint mai predispusi sa sufere de asa-numitul „ sindrom metabolic “, care consta intr-un ansamblu de simptome precum tensiune ridicata , nivel mare al colesterolului si glucozei, care impreuna provoaca boli de inima. Totodata, expunerea indelungata la stres afecteaza direct sistemul nervos, crescind nivelul cortizolului si al adrenalinei, hormoni care se fac vinovati de provocarea stresului. Cum se poate reduce riscul acestor maladii? „Preluati controlul“, ordona realizatorii studiului. Un angajat poate fi eficient si productiv si fara sa petreaca ore peste program sau sa lucreze suplimentar in weekend doar ca sa-si impresioneze seful. Munca este mai putin obositoare atunci cind salariatii isi organizeaza ca la carte cele opt ore de serviciu. Daca totusi finalizarea unui proiect presupune over time, este recomandata negocierea directa cu liderul a numarului de ceasuri in plus si a recompenselor pentru efortul depus. Mai mult, dezvoltarea unor ritualuri de echipa, a impartirii sarcinilor intre colegi echilibreaza nivelul stresului. Si fixarea unor obiective precum cresterea statutului profesional poate sa transforme serviciul intr-o activitate mai putin solicitanta. Fii sociabil! 31% dintre barbatii care se izoleaza de colegii de slujba sufera de depresie, in timp ce 43% dintre femeile care nu-si fac prea usor prieteni la locul de munca risca sa ajunga in aceeasi stare, se arata in „Journal of Psychosomatic Research“. Un prinz cu seful, o conversatie telefonica dupa serviciu, impartasirea confidentelor cu colegii pot sa confere confortul psihic unui lucrator. Indiferent cit de monotona este munca prestata, sprijinul social si moral din partea camarazilor de serviciu pastreaza nivelul stresului in limite normale. Nu fi prea sociabil! Chiar intr-un mediu ideal, cu colegi perfecti, cu manageri profesionisti, cu sarcini pe gustul angajatului si cu un salariu pe masura valorii lui, stresul isi face loc in viata profesionala. Uneori, relatiile strinse de prietenie dintre locatarii aceluiasi birou afecteaza productivitatea. Impartasirea unei birfe sau lansarea intr-o discutie interminabila este un obstacol in realizarea obiectivelor propuse pentru ziua respectiva. De la depasirea deadline-urilor pina la mustrarile sefului e doar un pas, tradus in stare fizica cu incordarea nervilor. Respirati, respirati! „Invatati sa va detasati psihic“ este penultimul sfat al specialistilor. Cei mai harnici dintre angajati nu se feresc nici la sfirsitul programului sa se gindeasca la cele petrecute peste zi. Verificarea obsesiva a e-mailurilor de la calculatorul de acasa si utilizarea telefonului mobil in scopuri de serviciu sint doar citeva dintre simptomele unui dependent de munca. „Daca grijile de la serviciu nu va lasa sa dormiti noaptea, scrieti-le seara pe o hirtie. Va ajuta sa uitati de ele citeva ore“, spune Colin Espie, specialist in somn la University of Glasgow. Yoga, plimbarile in aer liber in timpul pauzelor de prinz, exercitiile de respiratie sint citeva dintre metodele ultime de relaxare numai bune de luptat cu stresul ocupational.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea