Social

Sarkozy, noul presedinte al Frantei

Nicolas Sarkozy, candidatul dreptei, al UMP, a castigat turul doi al alegerilor prezidentiale din Franta, cu 53% din voturile exprimate de francezi, conform exit-pollurilor date publicitatii in Franta la inchiderea ultimelor sectii de votare. La anuntarea oficiala a rezultatelor exit-pollurilor, la ora 20:00, ora Frantei, sediul de campanie al UMP, umplut de sustinatorii lui Sarkozy, a explodat de bucurie. Strada pe care se afla sediul era si ea debordata de votantii dreptei, agitand drapele tricolore, pancarde cu imaginea lui Sarkozy si baloane albastre. La sediul de campanie al lui Segolene Royal, sustinatorii stangii, dezamagiti de rezultat, o aclamau totusi pe candidata stangii: "Merci, Segolene!". Royal a tinut, aproape imediat dupa anuntarea rezultatelor exit-pollurilor, un discurs: "Votul a vorbit pentru toti. Ii doresc noului presedinte sa poata indeplini ceea ce si-a propus" au fost cuvintele prin care Segolene s-a declarat infranta. Ea nu l-a felicitat pe contracandidat pentru victoria obtinuta, dar a promis ca va continua lupta de reinnoire a stangii. La ora 20:30, Nicolas Sarkozy si-a facut intrarea in sediul de campanie al UMP, intampinat de sustinatorii care cantau Marseilleza. Sarkozy si-a inceput discursul in strigatele multumii: "Dragi compatrioti, ma adresez dumneavoastra intr-un moment care, toata lumea isi da seama de acest lucru, este exceptional pentru mine. Sunt foarte mandru ca m-ati ales. Iubesc Franta asa cum iubesti o fiinta draga. Franta mi-a dat totul. Mi-ati facut cea mai mare onoare posibila". Sarkozy a facut apel la unitate intre francezi, indiferent de persoana cu care au votat pentru functia suprema in stat. Mai tarziu, castigatorul cursei prezidentiale franceze era asteptat in Place de la Concorde, de multimile de votanti , pentru a sarbatori victoria. Sarkozy se declara impotriva integrarii Turciei si a unei noi constitutii europene care sa fie din nou supusa referendumului in Hexagon, in ce priveste UE. El sprijina un nou tratat, care sa reformeze institutiile Uniunii. Candidatul dreptei promite stoparea imigratiei ilegale in Franta si introducerea imigratiei selective, adica acordarea posibilitatii de a veni in tara pentru cei calificati in domenii de care Hexagonul are nevoie. In acelasi timp insa, fostul ministru de interne a introdus masuri de discriminare pozitiva pentru tinerii ce provin din familii de imigranti. Sarkozy doreste masuri mai drastice impotriva infractorilor minori si impunerea de limite minime pedepselor pentru recidivisti. Opozantii sai, inclusiv candidata stingii, Ségolène Royal, avertizeaza ca alegerea lui Sarkozy ar putea conduce la demonstratii violente in suburbiile sarace, pe care acesta le-a antagonizat prin masurile dure antiinfractionalitate. 30 de masini fusesera incendiate, de altfel, in noaptea de simbata spre duminica, la Paris. Se pare ca incidentele ar fi fost cauzate de extrema stinga. Ocupanta locului doi in sondaje, Ségolène Royal, promitea sa creeze o „democratie participativa“, cu un accent deosebit asupra ameliorarii procesului educativ . Royal a jucat foarte mult, in timpul campaniei, pe cartea protejarii valorilor familiei. Candidatei socialiste i s-au reprosat numeroasele gafe din timpul campaniei electorale, in special in ce priveste politica externa. Presedinte cu forta Presedintele Frantei dispune de prerogative mult mai importante decit majoritatea presedintilor din democratiile occidentale: el are puterea de a numi membrii guvernului, de a dizolva Adunarea Nationala si de a detine controlul asupra „butonului rosu“ nuclear. Presedintele ia masurile necesare in caz de amenintari grave si imediate. Tot el prezideaza Consiliul de Ministri si semneaza ordonante si decrete. Seful statului francez -teaza ambasadorii, negociaza si ratifica tratatele, este comandant al armatei si poate propune convocarea de referendumuri asupra anumitor proiecte de lege. El este garantul independentei autoritatii judiciare si prezideaza Consiliul Superior al Magistraturii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea