Sambata Mare este ultima zi in care credinciosii mai fac pregatiri pentru Paste. In aceasta zi, gospodinele pregatesc mancarea pentru masa de Paste si fac ultimele retusuri prin casa. Iar in sambata dinaintea Invierii, oamenii isi pregatesc hainele pentru ziua de sarbatoare.
Potrivit traditiei, in postul Pastelui gospodinele cumpara si croiesc haine pentru ele si familiile lor, pentru a le purta in ziua de Paste.
Sambata seara, femeile pregatesc cosul cu mancare pe care urmeaza sa il duca la biserica, la slujba de Inviere, pentru a fi sfintite. De obicei, in cos se pun lumanari, oua rosii, pasca si cozonac, iar in unele zone, gospodinele mai aseaza in cos slanina, sunca, zahar, faina, sare, carnati si o coptura in forma de miel.
Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini.
Peste cos se aseaza cel mai frumos stergar din casa, iar la miezul noptii se porneste catre biserica, unde credinciosii primesc lumina. In unele zone, dupa slujba de Inviere, oamenii merg la cimitir, unde aprind lumanari pentru a vesti celor din lumea de dincolo Invierea Mantuitorului.
"În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare', spunea părintele Teofil Părăian într-un interviu realizat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998, 'în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoaştem şi pe care îl cântăm în zilele obişnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, şi anume: ”Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor se junghie şi se duce să se dea de mâncare credincioşilor şi merg înaintea Lui toate cetele îngereşti, heruvimii cei cu ochi mulţi, serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia". Prin aceste cuvinte se arată semnificaţia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputinţă, ci este înmormântat cu bunăvoinţa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor".
