Social

Romanii, principalii clienti ai turismului bulgaresc

Numarul turistilor romani care au vizitat Bulgaria pana la sfarsitul lui septembrie 2007 a crescut cu 113,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform news.bg, care citeaza o statistica a Executivului de la Sofia. Numarul turistilor romani care si-au petrecut vacanta in tara de la sud de Dunare a fost in perioada mentionata de peste 613.000 de persoane, fapt ce face ca tara noastra sa fie 'clientul' numarul unu al Bulgariei, dupa ce in primele sase luni acest loc a fost ocupat de Grecia. Per total, scriu jurnalistii bulgari, numarul turistilor straini din 2007 a fost de 4,58 de milioane de persoane pana la sfarsitul lui septembrie, ceea ce inseamna o crestere cu 7,4% a turistilor si cu 17,8% a veniturilor din turism fata de intreaga perioada a anului trecut. In ceea ce priveste vizitatorii europeni, statistica data publicitatii de guvernul bulgar mai arata ca numarul lor a crescut cu 31%, ajungand la 3,4 milioane din totalul turistilor care au vizitat tara. Pe primele locuri, dupa Romania, se afla Grecia (cu peste 550.000 de persoane), Germania (in crestere cu 14%, la 562.000), sau Marea Britanie, cu putin peste 400.000 de persoane. Referindu-se strict la zona central si est-europeana, calculul arata ca cehii au fost cei mai numerosi in primele noua luni ale anului, aproape 150.000, urmati de polonezi (putin peste 130.000), de ucrainieni - aproape 90.000 - si maghiari, cu peste 57.000. Desi numarul estonienilor si letonilor a crescut cu 60%, numarul turistilor din cele doua tari baltice ramane relativ mic, fiind sub 6000 de persoane anul acesta. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea