Un centru de sprijin pentru romi, infiintat la Marasesti si finantat de ONU cu 100.000 de dolari, a produs urmatoarele beneficii: o drujba defecta, patru vitele, azi disparute, si ceva clei de mobila. Centrul a decedat la o data necunoscuta. S-a inaugurat zilele trecute la Tirgu-Mures, cu mare fast, fursecuri, ambasadori si ziaristi, un centru de sprijin social pentru romi, al patrulea din tara, pe banii Natiunilor Unite.
Cam 100.000 de dolari, atit costa deschiderea unui astfel de centru, motivata, dupa spusele organizatorilor, atit de nevoile evidente ale comunitatilor de romi, cit si de reusita exemplara a primului astfel de centru deschis la Marasesti. Cea mai mare parte a banilor provine de la Fondul pentru Dezvoltare al Natiunilor Unite, dar o contributie insemnata a avut si Ambasada Suediei la Bucuresti.
Uram succes noului centru. Si incercam sa-i ajutam pe gestionarii banilor si ai bunelor intentii de la Tirgu-Mures povestindu-le „reusita exemplara“ de la Marasesti. Este povestea unui faliment desavirsit, un faliment romanesc, iar nu tiganesc, unde romii isi joaca eternul rol de pretext pentru risipirea banilor donati de cite un occidental degraba iubitoriu de oameni in suferinta si fara de nadejde.
Data decesului - necunoscuta
Centrul de servicii sociale pentru romi de la Marasesti a fost deschis in septembrie 2004, in sase camere ale unui fost internat de liceu. Amenajarea sediului si salariile angajatilor au costat 105.000 de dolari. Acolo lucrau sase angajati: o asistenta medicala, doua asistente sociale, un consilier de afaceri, un responsabil IT si managerul local de proiect. Platiti 10 luni de ONU si apoi de primarie, acestia aveau a explica romilor ca e important sa ai o slujba, sa-ti dai copilul la cursuri de calculatoare, sa mergi la medic, ba chiar sa dezvolte in citiva „deprinderi antreprenoriale“.
Cind s-a inchis centrul, nu stie nimeni cu precizie. Seful de proiect la nivel national, spre exemplu, Claudia Ungureanu, crede ca mai functioneaza si astazi, „fie si partial, prin animatorii sanitari si ONG-ul pe care l-au infiintat cu ajutorul nostru“. In vreme ce consilierul pentru romi de la Prefectura Vrancea, Marian Chinde, suparat ca nu a fost consultat la fiece pas al proiectului, eventual platit pentru opinii si suspine, ne-a declarat ca atelierul de sfaturi de linga Mausoleu a functionat „fix trei luni“.
Iar primarul de Marasesti, Emilian Brasov, spune ca acest centru a functionat pina la sfirsitul lui 2005. „PNUD a platit salariile celor sase angajati pina in luna mai a lui 2005, adica noua luni, noi am tinut oamenii pe banii primariei aproape un an, apoi am pus pe picioare alt program“. Desi promisese in scris ca va continua sa finanteze centrul, primarul a intrerupt finantarea lui. Ar fi costat 1,7 miliarde de lei vechi pe an. Acel „alt program“ este destinat copiilor, are partener o fundatie din Focsani si costa, potrivit primarului, 2,5 miliarde de lei pe an din bugetul local.
Cele sase camere, cu parchet, termopane, calculatoare, centrala termica ale fostului centru sint astazi pustii. Afara, pe zidul murdar, sta ca o decoratie la pieptul unui corigent o placa aurie: „Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Romi“.
Brandul orasului - ruinele
Marasestiul, ce-i Marasestiul, cu cele 13.000 de suflete ale sale, din care aproape 4.000 de tigani lingurari? Ar fi Mausoleul, unde in 154 de cripte si 9 gropi comune au fost ingropati 5.000 de ofiteri si soldati si aproape 2.000 de eroi necunoscuti, din Primul Razboi Mondial . Azi nici tiganii nu mai fac linguri, nici Mausoleul nu mai face pionieri. Tiganii fac copii, cine are sub opt e un prost.
Mai sint patru fabricute de lemn, unde leafa nu trece de 4 milioane de lei pe luna. Care-i reperul orasului? Nu mai e Mausoleul, ci de vreo zece ani, ruinele fostei fabrici „Chimica“, fabrica ce facea odata clei din oase, de ajunsese mirosul de stirv brandul olfactiv al orasului. Ziduri arse, unde ce-a fost de furat s-a furat, numai ce-i de darimat nu se mai darima odata.
Undita, nu peste
Unul dintre scopurile centrului de sprijin social era sa stimuleze „capacitatile antreprenoriale“ ale romilor din Marasesti. S-a ocupat de antrenarea in biznis a romilor un economist de la Camera de Comert Focsani, Marcel Ristea. El le-a cerut romilor citeva idei de afaceri , a selectat trei si a propus PNUD sa le finanteze cu cite o mie de dolari. Zis si facut. Trei romi au primit cite o mie de dolari: Florinel Toader pentru cumpararea a patru vitele, sa-si creeze omul un inceput de microferma. Cristinel Rinza vroia o drujba, sa presteze cu ea prin tot orasul, cita vreme localitatea se incalzeste cu lemne, iar Dorel Coman, singurul care avea deja o afacere, nu o idee, un atelier de mic mobilier, a cumparat din mia de dolari „materiale pentru mobilier, pal, cleiuri, burete“.
Astazi, cele patru vitele nu mai sint in batatura lui Florin Toader, le-a vindut omul, asa ne-a declarat fiul sau. Cristinel Rinza a trait cu drujba o veritabila odisee; „Am cumparat-o, era noua, dar s-a stricat imediat, m-am dus la magazin si n-au vrut sa mi-o repare, desi era in garantie. M-am dus la domnul Ristea, la Focsani, domnealui a chemat Protectia Consumatorilor si abia dupa ce-au intervenit inspectorii, aia de la magazin mi-au reparat pe gratis drujba. Dupa citeva saptamini s-a stricat din nou, asa ca am vindut-o. Am dat-o cu vreo 11 milioane.“
Dorel Coman, proprietarul atelierului de mic mobilier, este si seful nou-createi „Asociatii de Sprijinire a Initiativei Romilor“. Nu stie ce va face cu asociatia, zice intruna ca vrea sa le deschida romilor „noi orizonturi“, iar cind ii ceri sa explice cum i-a ajutat defunctul centru finantat de ONU, el raspunde cu acelasi refren: „Centrul ne-a deschis noi orizonturi“. Care, cum, ce, pina unde orizonturi? „Noi orizonturi!“.
Foame de locuri de munca
Tiganii din Marasesti locuiesc in cartierul Modruzeni, despartit de restul orasului de Strada Democratiei. Primaria le-a tras conducta de apa pina in fata casei, de acolo ar trebui sa-si faca ei racordul individual, dar nu si-a facut nimeni, ca sa nu plateasca.
O conducta de gaz ce vine tocmai din Rusia trece chiar pe linga casele romilor, dar nici o gospodarie din Marasesti n-are incalzire pe gaz. Presupunind ca Primaria ar reusi in acest mileniu un proiect prin care sa aduca gazul in casele localnicilor, lucrul asta nu-i intereseaza pe romii din Modruzeni: „Da-o-ar boala in el de gaz, sa nu sarim in aer!“, striga un ciorchine de femei cind le intrebi despre conducta de gaz. Pe ulitele din Modruzeni e liniste.
Tonele de PET-uri si de resturi printre care scurma porcii nu tipa. Si oamenii de aici is cuprinsi de-o neverosimila cumintenie, cam de prin 1994, de cind s-au inscris in doua culte, cel penticostal si cel evanghelist, unii in amindoua deodata, altii prin transfer de la unul la altul. Inainte de ’94 „era multa curvie, multa beutura printre tigani. Acu totu-i armonie!“, asa vede lucrurile Ilie Gicu, 38 de ani si opt copii, seful evanghelistilor, care se gudura de ceva timp pe linga primar sa mai primeasca o camera de rugaciune.
Primarul i-a promis cu bucurie ajutor, „ca-s bune sectele astea la ceva, dom’le, daca-i tin pe oameni in asa cumintenie“. Cumintenia romilor din Modruzeni i-a adus primarului din Brasov cel de-al treilea mandat. Nici arhanghelul Gicu, nici vecinul lui, Costel Folac, si el dastept, adica tata de opt prunci, nu stiu nimic de centrul de asistenta pentru romi.
Din gramada de oameni din centrul cartierului, toate vocile cer doua lucruri, medic in cartierul lor si, mai ales, locuri de munca. La plecare, femeia ne strecoara in palma un biletel. „Daca aflati un loc de munca la Focsani, sunati-ma la numarul asta, va rog tare mult!“. Si ne strecoara in palma o bucatica de ziar pe care a scris: „0744 - 251916. Mariana Ciubotru, 35 de ani, trei copii“.
https://acasa.ro
165
60
