Social

Romania nu poate identifica si recupera persoanele traficate

Romania inca este una dintre principalele tari-sursa pentru traficantii de persoane, precum si tara de tranzit pentru victimele care provin din statele fost sovietice, a precizat presedintele Agentiei Nationale de Prevenire a Traficului de Persoane, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Potrivit acestuia, numarul real al celor care au devenit victime ale traficului cu fiinte umane este cu mult mai mare decat cel inregistrat oficial. Personal, nu cred ca suntem foarte aproape de cifra reala, a declarat Dumitru Licsandru.

O alta problema cu care se confrunta autoritatile este ca Romania nu are, in acest moment, capacitatea de a identifica toate persoanele traficate, atat pe cele folosite pentru prostitutie , cat si copiii si persoanele cu handicap folosite de retele criminale la cersetorie , a spus Licsandru.

Trebuie pus la punct un sistem de identificare a victimelor, care sa scoata la lumina fenomenul, la dimensiunea lui cat mai reala. Un sistem care sa includa nu doar victimele traficate pentru prostitutie, cat si copiii, persoane cu handicap utilizate de retele criminale ca si cersetori si, nu in ultimul rand, poate cea mai abjecta dintre activitatile retelelor criminale, prelevarea de organe, a explicat presedintele Agentiei Nationale de Prevenire a Traficului de Persoane.

Din cele 1.500 de persoane returnate in tara, ca victime ale traficului, 225 sunt copii, iar 14, persoane cu handicap, a precizat Dumitru Licsandru. Din numarul total de persoane returnate, doar 120 au beneficiat de asistenta specializata. De asemenea, cea mai mare parte a persoanelor traficate sunt de sex feminin.

In Romania, exista o situatie mai originala: victimele noastre sunt asistate mai mult in strainatate, a declarat, sambata, in cadrul unei conferinte de presa, Gabriel Sotirescu, director in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si coordonator national al programului de lupta impotriva traficului cu fiinte umane.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea