Social

Romani de succes la Bruxelles

Clubul Romania-UE a dat publicitatii un studiu privind succesul individual al romanilor din Bruxelles, succes pe care s-ar putea cladi, in viitor, reusita globala a Romaniei in capitala europeana. Coordonatorul studiului „Romania in capitala Europei. De la succesul individual la un posibil succes global“, Dan Luca, sustine ca pentru romani Bruxelles-ul a fost, in ultimii 10-15 ani, cea mai vizibila capitala din Europa, beneficiind de o „mediatizare agresiva“ datorita aderarii la UE. El precizeaza ca studiul ofera, la final, citeva recomandari pentru institutii, ONG-uri, presa, pentru oamenii de afaceri, pentru universitati, pentru firmele de consultanta, pentru administratia locala, si pentru Camerele de Comert din Romania. Pentru a avea o vizibilitate mare, trebuie sa vina la Bruxelles si sa comunice direct cu cei interesati pentru a-si sustine interesele. Competitie acerba Comisarul european Leonard Orban spune si el ca foarte multi romani au reusit sa ocupe pozitii importante la Bruxelles, intr-un mediu extrem de competitiv, au reusit sa treaca peste orice bariere si sa isi dovedeasca profesionalismul. Numarul romanilor care lucreaza in Bruxelles-ul european (exclusiv diaspora si cei veniti la munci sezoniere) este estimat in prezent la 1.000 de persoane, circa jumatate lucrind in sistemul privat, iar restul in cel institutional. Specialisti apreciati Printre romanii care au reusit la Bruxelles sint enumerati specialisti in IT, in afaceri europene, in relatii publice si relatii cu presa, ingineri, economisti, cercetatori. Razvan Lizo este asistent in gestiune de contracte la una dintre cele mai mari companii de asigurari sociale si de sanatate din Belgia, Euromut. Carmen Peter are o Firma de training si consultanta in managementul si in dezvoltarea resurselor umane. Alina Cornea lucreaza la asociatia EuropaBio in relatia cu presa de specialitate in domeniul biotehnologiei, cu reprezentantii institutiilor europene si ai opiniei publice. Marius Fizesan este director financiar pentru Europa al Johnson&Johnson si se ocupa de alocarea fondurilor pe baza unor analize fundamentate in domeniul produselor farmaceutice. Radu Cioponea este expert la Organizatia Europeana pentru Siguranta Navigatiei Aeriene - Eurocontrol. Irina Geangali-Little lucreaza in industria publicitara, este Office Manager la European Advertising Standards Alliance. Lili Marilena Bretin este avocat la Baroul din Bruxelles si la Baroul din Brasov, cu specializare in drept international si comercial, in domeniul liberei circulatii a persoanelor si in cel al serviciilor in UE. Imagine pentru Romania Dana Popp, consultant in afaceri europene la firma Kellen Europe si vicepresedintele Clubului Romania-UE, spune ca succesul nu este usor de atins, dar nici imposibil. Trebuie sa cunosti doua-trei limbi straine, sa ai initiativa, sa fii proactiv, sa intri in legatura cu multi oameni, inclusiv cu romanii din Belgia, care pot sa te ajute la nevoie. Clubul a organizat numeroase conferinte, cu un public larg din institutiile europene si domeniul privat, incercind sa promoveze „Romania reala cu defectele si calitatile ei“. Popp spune ca romanii din Bruxelles pot contribui la imbunatatirea imaginii tarii noastre peste hotare, incercind sa schimbe, prin relatiile profesionale sau personale, parerea proasta a europenilor despre Romania.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea