Acum, ca sa intelegeti de ce mi se pare derutant, o sa enumar cazurile sociale implicate in concursul pentru adjudecarea peste sapte saptamini a Trofeului Viselor si a unui premiu in bani de ordinul zecilor de mii de euro, dupa aprecierea mea.
Deci, concurentii danseaza pentru: o proteza picior pentru tata, un tratament autism in strainatate pentru nepotel, un tratament paralizie de la briu in jos pentru sotie, achitarea imprumuturilor de crestere&ingrijire catre frate dupa moartea parintilor, cumparat o locuinta pentru bunici (adevarati suplinitori pentru parintii decedati), cumparat garsoniera pentru viitoarea sotie cunoscuta in caminul de copii abandonati si, in final, dar nu in cele din urma, achitarea unei excursii in Brazilia pentru mama, fosta artista de circ, frustrata din cauza abandonarii carierei pentru cresterea copilului .
In tot acest ring al dramelor eu nu pot alege intre cazuri. Cum sa optezi intre a salva o femeie paralizata sau un copil autist. Pe cine sa ovationezi: pe cel care danseaza pentru un om fara picior sau pe cel care se misca gratios pentru un copil surdomut?
E infiorator ca dramele astea sint camuflate intr-o competitie in care suferinta unora inseamna dans si voie buna pentru altii. Cit despre Banica, mi-e teama ca m-am inselat atunci cind am crezut ca nu se asorteaza cu dna Marin. S-a bilbiit la greu, a interpretat aceleasi glumite de complezenta, iar cind incerca sa faca pe seriosul, vorbind despre suferinta si umanitate, era la fel de credibil precum un urs panda recitind din Cosbuc. Si nu credeam ca Banica poate spune desconspirare cu aceeasi nonsalanta gramaticala cu care unii reporteri rutieri vorbesc despre descongestionarea traficului.