Social

#traficanti #tigari #politie #tulcea

Retea de traficanti de tigari anihilata la Tulcea

Victor Grigoras, seful biroului tulcea al DIICOT, a declarat ca a fost anihilata o retea de trafic de tigari de contrabanda care actiona in zona de frontiera romano-ucraineana Grindu-Vacareni. sase membri ai acestui grup au fost capturati de politisti pe malul romanesc al Dunarii, in apropierea localitatii Grindu, in timp ce introduceau in Romania, din Ucraina, peste 75.000 pachete de tigari de contrabanda.

Cinci din cei retinuti de politisti sunt din satul Grindu si unul are domiciliul in Vacareni. Conform informatiilor furnizate de procurorul Grigoras, in timpul efectuarii actiunii de flagrant, doi membri ai grupului care efectuau transportul tigarilor cu barca au reusit sa scape refugiindu-se in Ucraina.

Procurorul a mai spus ca actiunea de anihilare a retelei de traficanti s-a desfasurat impreuna cu autoritatile ucrainene, iar acestea sunt pe urma fugarilor. Grupul de traficanti ar fi format din zece persoane , din care doi sunt coordonatori ai activitatilor de contrabanda, unul in Romania si altul in Ucraiuna. Cei sase romani retinuti au fost prezentati instantei de judecata si au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.
 
Oamenii de afaceri, implicati in transportul ilegal

Anchetatorii sustin ca nu ar fi singura zona de la frontiera romano-ucraineana din judetul Tulcea in care activau traficantii. Astfel de capturi de tigari de contrabanda au mai fost facute de politistii de frontiera si la Ceatalchioi. Tigarile traficate din Ucraina in Romania peste Dunare ajungeau pe pietele din Galati, Tulcea si Constanta.

Anchetatorii mai spun ca respectivii traficanti ar fi efectuat contrabanda si cu bauturi alcoolice si cu droguri, dar au refuzat sa dea mai multe informatii, motivand ca ancheta este in desfasurare. Sunt suspectati ca ar fi participat la activitatile acestei retele mai multi oameni de afaceri din Tulcea si din Galati.

Politistii detin informatii conform carora mai multi patroni i-ar fi sprijinit logistic pe traficanti la efectuarea transportului de marfuri de contrabanda, in timp ce altii ar fi ajutat sa introduca produsele ilegale pe pietele interne.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea