Social

Repartitoarele au fost puse degeaba

Ministerul Administratiei se plange ca nu poate sanctiona firmele care calculeaza gresit facturile, iar Primaria Capitalei reclama faptul ca repartitoarele nu sunt verificate metrologic. Firmele care monteaza repartitoare de caldura nu pot fi amendate in cazul in care nu isi indeplinesc atributiile contractuale. Autoritatile au uitat sa stipuleze in Legea nr. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice de alimentare cu energie termica sanctiunile pentru firmele care monteaza repartitoare, dar nu respecta conditiile contractuale. Si daca firmele citesc gresit aparatele montate pe calorifer, ele nu pot fi amendate. „Nu ii putem trage la raspundere pe cei care monteaza sau citesc gresit repartitoarele de caldura deoarece nu exista cadrul legal necesar“, a declarat Iulian Bandoiu, directorul general al Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Servicii Comunitare (ANRSC). Autoritatile nu pot face mare lucru nici atunci cand repartitoarele sunt montate de o firma care nu este autorizata. „Administratorul este de vina pentru ca nu a verificat actele societatii. Exista doua posibilitati in aceasta situatie: fie firma solicita autorizatie, fie proprietarii dau in judecata agentul economic pentru a-si recupera banii“, a explicat Iulian Bandoiu. Si municipalitatea recunoaste ca repartitoarele montate de aproape jumatate dintre bucurestenii racordati la sistemul centralizat de incalzire, adica aproximativ 2.300.000 de locuinte, „nu sunt aparate de masura si control ca lumea“. „Repartitoarele montate pe caloriferele bucurestenilor nu sunt verificate metrologic, deci nu stim daca ele fac o masurare corecta a caldurii. Singurul verificat metrologic si care masoara corect caldura este contorul blocului“, sustine Razvan Murgeanu , viceprimarul Capitalei. Secretarul de stat pentru comunitati locale din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA), Marian Petrache, a declarat ca s-a facut o propunere pentru crearea unui cadru legislativ care sa prevada sanctionarea societatilor din acest domeniu care nu isi indeplinesc termenii contractuali. In plus, mai multi furnizori locali de energe termica din sase orase au fost amendati din cauza unor nereguli depistate la sistemul de facturare a energiei termice catre populatie, in urma unui control solicitat de MIRA si efectuat in ultimele doua luni. Potrivit lui Marian Petrache, in tara au fost trimise sapte echipe de control din cadrul ANRSC, care au avut ca sarcina verificarea operatorilor de termoficare din Bucuresti, Brasov, Iasi, Craiova, Suceava si Alexandria . Principalele abateri depistate in teritoriu au fost legate de lipsa bilanturilor energetice, a contractelor de furnizare intre operatori si utilizatori sau de lipsa unor proceduri de facturare. Cele mai grave abateri s-au constatat in Brasov, unde ancheta nu s-a finalizat inca. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea