Social

Regulile comunitare pentru indemnizatii de boala si de somaj

In cazul indemnizatiilor de boala sau maternitate nu exista niste reguli unitare pentru toate statele membre UE. Exista insa doua mari categorii: indemnizatii in numerar si indemnizatii in natura. Primele sunt destinate inlocuirii venitului pierdut din cauza bolii sau maternitatii si se acorda, intotdeauna, conform legislatiei statului in care persoana este asigurata, indiferent de tara in care are rezidenta sau locuieste. Tot de legislatiile nationale depind cuantumul si durata platii. Pe de alta parte, indemnizatiile in natura cuprind ingrijire medicala sau stomatologica, medicamente si spitalizare, precum si platile directe prin care se ramburseaza costul acestora. Acest tip de indemnizatii se ofera conform tarii in care persoana are rezidenta sau locuieste. In cazul in care tara de rezidenta nu este una si aceeasi cu cea in care persoana este asigurata, trebuie facuta o inregistrare la institutia de asigurari de sanatate din statul de rezidenta. Este necesara prezentarea unor formulare emise de institutia de asigurari de sanatate la care persoana este asigurata: E 106 (pentru angajati si membrii familiei acestora care locuiesc in aceeasi tara), E 109 (pentru membrii familiei care locuiesc in alta tara decat cea a angajatului), E 121 (pentru pensionari si membrii familiei care locuiesc in aceeasi tara) sau E 122 (pentru membrii familiei care locuiesc in alt stat decat pensionarul in cauza). Pe langa asistenta sociala in caz de boala, maternitate, batranete sau deces, importante sunt si prevederile comunitare in materie de somaj. Spre deosebire de alte indemnizatii, ajutorul de somaj nu se plateste fara a se tine cont de tara in care solicitantul are rezidenta sau locuieste. Romanii care muncesc legal in state membre UE si care sunt asigurati pot solicita indemnizatie de somaj , conform legislatiei tarii in care muncesc si au rezidenta. Cu alte cuvinte, nu poate fi ceruta o astfel de indemnizatie intr-un stat in care persoana nu a fost asigurata inainte de a deveni somer. In cazul in care suma indemnizatiei de somaj creste proportional cu numarul de membri ai familiei, iar acestia au rezidenta intr-un alt stat membru, se va calcula ca si cum ar avea toti rezidenta in tara platitoare. In cazul in care la calcularea indemnizatiei de somaj se ia in considerare salariul anterior, se va tine seama doar de salariile primite in statul in care persoana a fost angajata cel mai recent, cu indeplinirea conditiei sa fi fost angajata timp de cel putin o luna. Potrivit Codului European de Securitate Sociala , ratificat si de Romania, durata prestatiei poate fi limitata la 13 saptamani in cursul unui an sau la 13 saptamani in fiecare caz de suspendare a castigurilor din cauza imposibilitatii de a gasi un loc de munca. In cazul lucratorilor sezonieri, este permisa adaptarea perioadei de acordare a prestatiilor, in functie de conditiile de angajare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea