Social

Regina peronista a botoxului vs Miss Argentina liberala

In lipsa temelor interne arzatoare, prezidentialele din Argentina s-au axat pe imaginea principalelor favorite. Peste 27 de milioane de argentinieni erau asteptati ieri la urne pentru a-si alege noul presedinte, functie care, cel mai probabil, va reveni Cristinei Fernandez Kirchner, sotia actualului presedinte argentinian, Nestor Kirchner, candidata partidului peronist Frontul Victoriei. Cristina Kirchner, in virsta de 54 de ani, este cotata cu 43% dintre intentiile de vot si are un avans de aproape 20% fata de principala rivala, liberala Elisa Carrio, fosta Miss Argentina. Daca actuala prima doamna obtine cel putin 45% din voturi, ea va putea cistiga alegerile inca din primul tur. Pe ultima suta de metri a luptei electorale, criticii au numit-o pe candidata peronista „regina botoxului“ si au acuzat-o ca ar fi fost supusa unor operatii estetice , cu scopul de a aduce aminte de imaginea Evitei Peron , sotia presedintelui Juan Peron si idolul a milioane de argentinieni in urma cu peste 50 de ani. „Evita a fost o eroina, o adevarata eroina, nu o regina a botoxului“, i-a reprosat Elisa Carrio. „In realitate, ei nu sint afectati de machiajul meu, ci pentru ca le amenint interesele“, a replicat Cristina Kirchner. Ea a primit simbata vizita fostei candidate socialiste la prezidentialele din Franta, Ségòlene Royal, acuzata la rindul ei ca ar fi apelat la un tratament cu toxina botulinica. Chiar daca Cristina Kirchner este foarte aproape de a implini visul argentinienilor din anii ’50 de a o vedea presedinta pe Evita Peron, simpatia de care se bucura favorita prezidentialelor este mult mai redusa. Cristina si-a bazat campania electorala pe discursuri populiste, care nu au vizat inflatia in crestere si criza energetica a tarii, si a beneficiat de serviciile televiziunii publice mai mult decit ceilalti candidati. Potrivit analistilor argentinieni, Cristina Kirchner nu face decit sa profite de succesul guvernarii sotului sau, care a reusit sa puna capat crizei economice de la inceputul anilor 2000, cind la conducerea Argentinei s-au succedat cinci presedinti in decurs de doar o luna. Favorita alegerilor din Argentina a aratat insa o deschidere mult mai mare catre Occident decit a facut-o actualul presedinte. In perioada electorala, Cristina Kirchner s-a intilnit cu suveranul spaniol Juan Carlos si cu numerosii investitori iberici in economia argentiniana si a discutat despre un parteneriat strategic impreuna cu presedintele mexican Felipe Calderon. In urma cu o luna, Cristina a fost vedeta delegatiei argentiniene la sesiunea anuala a Adunarii Generale a ONU. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea