Social

Rednic: "Am echipă cu care să merg mai departe

În această seară, de la ora 21.00, în direct la TVR 1, Dinamo dă piept cu Beitar Ierusalim în prima manşă din turul doi preliminar al Cupei UEFA. Alb-roşii vor miza pe atac, dorind să rezolve calificarea încă din primul meci. Deşi nu cunoaşte prea multe despre formaţia israeliană, care este antrenată de fostul mare fotbalist argentinian Osvaldo Ardiles, Mircea Rednic este convins că elevii săi pot ajunge pe "tabloul principal" al Cupei UEFA. "Va fi un meci foarte dificil, cu o echipă pe care nu o cunoaştem prea bine. Ei au apucat să ne vadă în două jocuri oficiale. Am o casetă cu ei, deci avem informaţii. O echipă cu un mijloc foarte bun, au doi atacanţi, unul de viteză şi un pivot, dar noi suntem Dinamo şi vreau să ne impunem jocul. Avem mai multă experienţă în cupele europene. Am echipă cu care pot să merg mai departe", a spus Rednic. Acesta intenţionează să-l trimită în prima formaţie pe tanărul Adrian Ropotan , care ar urma să-l înlocuiască pe accidentatul Mărgăritescu. " Ropotan s-ar putea să joace, ţinand cont de accidentarea lui Mărgăritescu. Nu-l pot folosi pe Leo Lerinc deoarece, dacă ar juca mai prost, presa l-ar desfiinţa", a completat "Puriul". Pentru acest meci, antrenorul intenţionează să utilizeze un trio ofensiv, format din Dănciulescu, Niculescu şi Ganea, pentru a rezolva astfel calificarea încă de la Bucureşti. "Este un meci foarte important, pentru că nu ne putem permite să ne oprim în această fază a competiţiei. Este o echipă mai bună decat Hibernians, nu avem niciun motiv să o subestimăm, dar cred că vom juca mai bine decat în meciul cu Pandurii", este şi opinia atacantului Ionel Ganea . Fotbalistul s-a arătat încantat de faptul că Dinamo nu va trebui să dispute returul în Israel. Partida din această seară va fi arbitrată de o brigadă din Ucraina, avandu-l la centru pe Vitali Godulian. Niculescu nu pleacă pană în iarnă Din cate se pare, liniştea a revenit în ştefan cel Mare, după ce Mircea Rednic a anunţat că Niculescu va rămane la clubul din ştefan cel Mare cel puţin pană în iarnă. "S-a luat decizia că nu va pleca pană în iarnă. Interesul lui şi al meu este să ne înţelegem. Nici pentru mine nu este un punct pozitiv că nu a jucat la randamentul pe care toată lumea îl ştie. Este o ofertă tarzie care a venit pentru Niculescu. El a spus că vrea să plece, că are o varstă şi că vrea să caştige mai mult. A procedat corect", a declarat Rednic. Referitor la faptul că Niculescu a refuzat banderola de căpitan al echipei la meciul de campionat cu Pandurii Targu Jiu , antrenorul a spus: "şi mie mi s-a oferit banderola cand jucam la Dinamo, iar la sfatul lui Andone, am refuzat-o. Iar după două săptămani a luat-o el. Cand i s-a oferit, a luat-o repede". Mircea Rednic nu crede că atacantul va avea o reacţie negativă în cazul în care nu va mai fi titular şi în alte meciuri. "Voi face o hartie la FIFA ca la Dinamo să evolueze 24 de jucători. Dacă unul nu joacă, se supără, îşi face bagajele şi pleacă", a spus tehnicianul, care a comentat şi declaraţia lui Sorin Carţu, care afirmase că, dacă Niculescu era antrenat cum trebuie, acesta ar fi fost cel mai bun atacant din ţară. "Aşa pot să spun şi eu despre Mansour (n.r. - atacant la Poli Timişoara), dar ar însemna să vorbesc despre un coleg de breaslă şi nu am s-o fac. L-am vrut pe Mansour la începutul campionatului, dar acum nu-l mai vreau", a mai afirmat "Puriul". 200 de suporteri, la Bucureşti Chiar dacă Cristi Borcea a anunţat că la meci vor veni 1.000 de fani israelieni, Beitar va beneficia de susţinerea a doar 200 de suporteri. O parte dintre aceştia au venit odată cu echipa, care a sosit în Romania luni seară. Oricum, UEFA consideră că meciul are un grad înalt de periculozitate, astfel că la stadion se vor lua măsuri speciale de securitate. Oricum, decizia ca Dinamo să joace returul în afara Israelului este avantajoasă pentru "cainii roşii", deoarece Beitar este clubul care are cei mai mulţi susţinători, iar stadionul de numai 21.000 de locuri ar fi devenit neîncăpător.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea