Social

Record romanesc la Raliul Dakar

A 29-a editie a Raliului Dakar s-a incheiat cu victorii ale unor veterani ai ceremoniilor de premiere organizate pe malul Lacului Roz, unul dintre ei, Stephane Peterhansel, fiind chiar pentru a noua oara declarat cistigator in cea mai dificila si mai contestata competitie a desertului. Este al treilea succes final al francezului la clasa auto, el trecind la concursurile pe patru roti dupa ce a cunoscut celebritatea la ghidonul motocicletei si a devenit sextuplu invingator in Dakar. Alaturi de Hubert Auriol este singurul pilot care a cistigat ambele sectiuni ale intrecerii, dar Peterhansel este mult mai galonat decit predecesorul sau, care nu se poate lauda decit cu trei succese (doua la moto, unul la auto). Al doilea motociclist mort Concursul nu a fost insa fericit pentru toata lumea, in penultima zi fiind consemnat al doilea deces al unui participant la editia 2007 a Dakarului, motociclistul francez Eric Aubijoux. In virsta de 42 de ani, acestuia i s-a facut rau dupa parcurgerea probei speciale, pe traseul de legatura pina la sosire . „Cu 15 km inainte de a ajunge la finalul etapei a 14-a, Tambacounda - Dakar, el a cazut si nu a mai putut fi reanimat“, au spus organizatorii, francezul fiind victima unei crize cardiace. El terminase speciala de simbata pe locul 26, iar in clasamentul general al Dakarului se afla pe pozitia a 18-a. Cu 11 zile inainte, in etapa a 4-a, isi pierduse viata sud-africanului Elmer Symons, aceste ultime doua morti ridicind la 50 numarul total al deceselor in cele aproape trei decenii de existenta a Raliului Dakar. Intre Sibiu si Dakar In ceea ce-l priveste pe Emanuel Gyenes , compatriotul nostru si-a imbunatatit simbata cea mai buna performanta, pe care o inregistrase doar cu 24 de ore mai devreme, si a terminat etapa pe locul 22. Ieri, in etapa finala, au fost doar 16 km cronometrati, iar Gyenes s-a clasat al 36-lea, astfel ca in clasamentul final a terminat pe locul 46. Cistigator, cu un timp mai bun de peste 15 ore, este o mai veche cunostinta a lui Gyenes, de la Red Bull Romaniacs , francezul Cyril Despres, nimeni altul decit cistigatorul primelor doua editii ale concursului desfasurat la Sibiu in 2004. De asemenea, Despres este cistigatorul din 2005 al Dakarului, acum el profitind de un accident al spaniolului Marc Coma, petrecut in antepenultima etapa, cind avea un avans de aproape o ora. De remarcat ca, dintre cele 525 de echipaje care au luat startul pe 7 ianuarie, la Lisabona, doar 302 au trecut linia de sosire in capitala Senegalului, aceasta cifra fiind compusa din 133 de motociclete (din 250), 109 automobile (din 187) si 60 de camioane (din 88).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea