Razboiul lumilor, varianta Basescu-Tariceanu

Se cearta doar de dragul puterii Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu? Se bat ei in oligarhii si-si risca functiile numai de dragul cercurilor de interese? Greu de crezut. Mai este Romania o tara care-si permite sa ia decizii de una singura? Putin probabil. Agendele marilor puteri, negociate de cele mai multe ori in culise cu puterea de la Bucuresti, au si componente care nu se fac publice. Miscarile politice importante sunt strict secrete, iar scurgerile de informatii sunt rare. Cu toate acestea, nu-i greu de inteles ca interese geopolitice si economice divergente isi gasesc ecou in politica romaneasca. Cele doua mize cruciale sunt banii si independenta energetica. Nu suntem singurii. Si polonezii, alti prieteni de incredere ai SUA in Europa Centrala si de Est, au scandaluri similare, legate de privatizarile din domeniile petrolier si energetic. Interesele sunt legate de controlul asupra sectoarelor energetice: cine obtine suprematia acum va controla economia tarilor respective in viitor. Conflictul prelungit dintre palatele Cotroceni si Victoria, pozitionarea partidelor de pe esichierul politic in acest conflict, comportamentul marilor trusturi media fata de actorii politici si fata de evenimente, toate ingredientele crizei politice de la Bucuresti au si alte resorturi decat lupta politica damboviteana. Romania a devenit o miza importanta pentru marile puteri, din punct de vedere geopolitic si strategic. In acest an incepe instalarea bazelor militare americane in Dobrogea, iar ele vor deveni operationale, probabil, in 2008. SUA au tot interesul ca influenta Rusiei in Romania sa fie minimizata in acest interval de timp. Cu siguranta, Putin doreste sa-si creasca influenta sau, macar, s-o mentina. Cand nu are interese proprii, Europa oscileaza intre interesele celor doua mari puteri. Prezenta activa a Rusiei in domeniile petrolier, energetic, dar si in alte sectoare ingrijoreaza in cel mai inalt grad administratia de la Washington. Coincidenta? Tocmai aceste domenii-cheie au inflamat viata politica romaneasca. In acelasi timp, in noua ordine energetica a lumii, aliantele americanilor cu investitori din Rusia si spatiul CSI sunt de notorietate. Din acest motiv, si identificarea intereselor din umbra si a persoanelor/companiilor care sprijina taberele autohtone este dificila. Oricat ar fi greu, nu putem fi indiferenti daca oameni influenti cum ar fi de exemplu Dinu Patriciu sau Theodor Stolojan, aparati de prietenii lor politici de la palatele Victoria sau Cotroceni, netezesc drumul unor firme care ar putea monopoliza domenii strategice. Batalia pentru Petrom Prima mare privatizare de dupa admiterea in structurile nord-atlantice a fost cea a SNP Petrom. Se stie acum ca personajele implicate, de la politicieni pana la firme sau magnati romani, au ales, cu o singura exceptie, sa joace cartea europeana, in dauna celei americane. Intors din SUA cu putin timp inainte de lansarea ofertei de privatizare a SNP Petrom, ministrul de atunci al Economiei, Dan Ioan Popescu, anticipa ca in competitie vor fi prezente cele mai mari companii petroliere pe plan mondial, in frunte cu colosii americani Chevron Texaco, BP Amoco, ExxonMobil si Halliburton. Si asta in conditiile in care ministrul roman declarase pe taram american ca nu agreeaza o privatizare cu compania ruseasca Lukoil. "Nu inteleg teama domnului Popescu de a vinde Petrom unei companii rusesti. In defintiv, statul rus mai detine doar 7% din Lukoil. Daca vrea, ii trimitem lista cu actionarii", afirma, in replica, Vagit Alekperov, presedintele Lukoil. Alekperov mai spunea cu acel prilej ca firma sa nu este interesata de zacamintele Petrom, pe care le aprecia ca fiind "intr-un stadiu final de exploatare", ci, dupa achizitionarea a doua rafinarii, in Bulgaria si Ucraina, de o extindere in Balcani (Petrom- Romania, Mol-Ungaria, Pancevo-Serbia), pentru a detine o cota importanta pe piata de desfacere a produselor petroliere in zona. Surse din MEC declarau presei la acea vreme ca intentia autoritatilor de a vinde Petrom unei companii americane ar fi provocat reactii negative la Moscova, rusii atragand atentia ca ar putea mari pretul gazelor naturale importate de Romania. Asta in conditiile in care Lukoil este al treilea furnizor de gaze naturale pentru Gazprom. In afara colosilor americani si rusi, interesate de Petrom s-au mai aratat a fi companii din Marea Britanie, Franta, Italia, Austria, Ungaria, Grecia, Arabia Saudita. Interesele companiilor straine au fost intermediate, insa, de romani, chiar daca putini dintre ei au recunoscut acest lucru. Esecul lui Tender (Talpes) Singurul roman care a declarat oficial ca este interesat de privatizarea Petrom a fost Ovidiu Tender. Tender, a carui experienta de afacerist este mult mai putin relevanta decat prietenia sa cu Ioan Talpes, miza initial pe un consortiu format din parteneri din tara (Corneliu Iacobov, Attila Kovacs, ambii de la Rafo), Willlem Matser (despre care spunea ca este "seful arhivelor NATO", interesat sa cumpere 45% din compania Tender SA), Regal Petroleum (firma romanului Frank Timis) si concernul american Halliburton, condus pana in 2000 de vicepresedintele Dick Chenney. S-a mai speculat ca Tender l-ar fi curtat fara succes si pe Dan Voiculescu. In martie 2003, Matser a fost arestat sub acuzatia de spalare de bani pe ruta Columbia-Romania, respectiv 300 milioane de dolari prin firma Tender SA. Aproape imediat dupa arestarea lui Matser, directorul general al Halliburton Company Germany Gmbh, Guenter Nolte, demisiona pe motive de sanatate. Peste doua zile, "bolnavul" Nolte era numit CEO la Regal Petroleum, firma lui Frank Timis, recunoscut partener de afaceri al lui Ovidiu Tender. Consortiul a trecut peste acest episod neplacut si s-a inscris in cursa privatizarii Petrom, dar n-a reusit sa treaca de criteriile MEC, motiv pentru care s-a retras cu coada intre picioare. Posibila prezenta a Regal Petroleum in consortiu cu Halliburton a starnit nemultumirea Gazprom, care acuzase anterior firma lui Timis (detinatoare a mai multor campuri petrolifere in Ucraina de unde extragea gaze naturale) ca, in intelegere cu guvernul de la Kiev, ar fura gaze naturale din conductele sale si le-ar exporta apoi in Romania. Ce-i drept, Regal Petroleum livra pentru fosta Conel (actuala Electrica), doua milioane metri cubi de gaze naturale pe zi, adica 14% din totalul cantitatii importate de statul roman. Trebuie adaugat ca tandemul Tender-Timis a sponsorizat o intalnire a sefilor de servicii secrete din statele NATO, a carei gazda a fost SIE, desfasurata la Sinaia si prezidata de Willem Matser, ca acelasi tandem s-a aflat in gratiile lui Ion Iliescu si ale lui Ioan Talpes, ex-seful SIE, sef al Administratiei Prezidentiale in perioada 2001-2004. Nu de prietenia lui Talpes aveau nevoie cei doi oameni de afaceri, cat de influenta si de oportunitatile oferite de relatia cu ex-seful SIE. Si este probabil ca relatia lui Tender cu Halliburton a fost construita si cu ajutorul lui Talpes. Patriciu si Voiculescu, parteneri in negocieri multiple Un al doilea grup de romani semnalat de media ca interesat sa gaseasca un investitor strain puternic pentru Petrom a fost tandemul Dinu Patriciu-Dan Voiculescu. Niciunul dintre ei nu a recunoscut aceasta colaborare, desi atunci au aparut pe piata si inregistrari ale unor convorbiri - telefonice, dar si la un restaurant - pe marginea acestei posibile tranzactii, fara a se sti si de cine anume au fost facute. Patriciu si Voiculescu au vorbit despre infiintarea unei firme in Cipru, care urma sa aiba sediu la Moscova sau la Viena, destinata preluarii Petrom alaturi de un investitor strategic. Ambii au recunoscut discutia, dar au spus ca firma in cauza nu avea legatura cu Petrom. Liviu Luca, seful Sindicatului Petrom, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vantu, a sustinut ca Patriciu i-a propus sa intre in aceasta firma, ca ar fi refuzat, insa Patriciu nu a confirmat oferta adresata lui Luca. La randul sau, Voiculescu a recunoscut ca, vreme de trei luni, a avut intalniri cu Dinu Patriciu, Ovidiu Tender si Sorin Ovidiu Vantu, ca a discutat despre Petrom, dar nu s-a aliat cu niciunul dintre acestia; Voiculescu a spus ca era interesat doar de comertul cu produse petroliere, nu si de privatizarea Petrom. Legaturile de afaceri cu Patriciu exista insa: potrivit presei, prin firmele sale, Voiculescu distribuia cam 25% din produsele Rompetrol. Anterior, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vantu au intentionat sa cumpere Petrom, in 1999, intr-un consortiu format din Gelsor, Grivco si Tofan Group. Ce-i drept, pe atunci Patriciu nu era un jucator important pe piata petrolului . Presa a speculat ca tandemul Patriciu-Voiculescu urma sa sprijine fie grupul OMV (care la data privatizarii detinea 25% din Rompetrol Rafinare), fie o firma din Arabia Saudita, fie familia cunoscutului magnat grec Latsis, cea care detine in Romania BancPost si 50% din actiunile Lukoil Europe Holdings. Interesant este ca familia magnatului grec Latsis impreuna cu Casa Regala a Emiratelor Arabe Unite au infiintat International Petroleum Invest Company (IPIC), un fond de investitii ce a cumparat 20% din actiunile OMV. Asadar, miliardarul grec John Latsis detine un procent important de actiuni si la OMV-Petrom si la Lukoil Romania. Vantu, fan Lukoil? Al treilea grup semnalat de media ca ar fi promovat interesele concernului rusesc Lukoil este cel format din Sorin Ovidiu Vantu si Liviu Luca. Presa a scris despre o vizita de trei zile a lui SOV la Moscova, in ianuarie 2003, deplasarea fiind facuta cu un avion inchiriat de la compania Carpat Air, detinuta de fostul vicepresedinte Lukoil, Ralif Safin. Vantu a confirmat vizita, a spus ca a ales Carpat Air fiindca oferta sa era cea mai avantajoasa, insa a negat intalnirea cu seful Lukoil. Vantu a declarat ca scopul vizitei a fost "studiul oportunitatilor de pe piata de capital". Revista "Capital", care a scris despre culisele privatizarii Petrom, consemna in 2003 un episod extrem de interesant: in saptamana in care urmau sa se anunte oficial firmele interesate de cumpararea Petrom, la Viena, reprezentantii Lukoil si OMV negociau conditiile unui eventual partenariat pentru cumpararea Petrom. Sursele jurnalistilor de la "Capital" declarau ca Lukoil negocia separat si cu Gazprom. Dinu Patriciu, pe atunci partener cu OMV in Rompetrol, n-a participat la intalnirea de la Viena. Americanii, trasi pe linie moarta? Batalia pentru Petrom a fost castigata, dupa cum se stie, de firma OMV (care a mers pana la urma singura in competitie). Miliardarul grec Latsis, actionar important la OMV prin fondul de investitii IPIC, detine si 50% din Lukoil Europe. Sunt suspiciuni, exprimate oficial de Traian Basescu, ca s-ar regasi multi actionari rusi prin puzderia de firme off-shore care detin fiecare procente mici din OMV, dar aceste mici procente, adunate, inseamna aproape 47% din compania austriaca. Discutiile in CSAT despre Petrom au declansat, ca un tavalug, semne de intrebare peste toate privatizarile la care consultant a fost Credit Swiss First Boston, prin bulgarul Stanchev si rusul Vadim Benyatov. A explodat si dosarul de spionaj si tradare de tara prin care sunt cercetati consultantii straini, dar si oficiali romani, precum Codrut Seres, Zsolt Nagy, Dorinel Mucea, considerat mana dreapta a lui Dan Ioan Popescu. Va fi audiat curand si ministrul pesedist. Prin desecretizarea privatizarii Petrom s-a aflat ca exista o clauza explicita anti-SUA, prin care Petrom nu poate fi listata la Bursa americana a petrolului, cea de la New York, iar companiile americane nu pot opera in Romania decat cu acordul OMV. Aceasta clauza n-ar fi fost aprobata niciodata de oficialii de la Banca Mondiala si FMI, care au monitorizat strict privatizarea, asa incat se ridica o intrebare legitima: ce varianta de contract au supervizat organismele internationale? Conflictul Patriciu-Tender-Talpes Dupa privatizare, Consiliul Concurentei a cerut OMV sa renunte la cele 25% din Rompetrol Rafinare. Patriciu acuza gruparea Tender-Iacobov ca a incercat sa forteze cumpararea actiunilor OMV peste capul lui, direct la Viena. Daca tentativa ar fi avut succes, Patriciu s-ar fi trezit cu Tender-Rafo actionar la Petromidia, adica cu dusmanul in pat. Austriecii n-au fost de acord cu propunerea Rafo si au vandut actiunile firmei-mama, Rompetrol. Patriciu sustine si ca asupra lui s-au facut presiuni pentru a accepta sa dea la schimb actiuni Petromidia pe actiuni Rafo, tranzactie pe care a refuzat-o. Pe acest fond, de razboi deschis intre proprietarii a doua dintre cele mai importante rafinarii din Romania (Rafo si Petromidia), mana dreapta a lui Ion Iliescu, Ioan Talpes, a redactat un memorandum, sesizand mai multe institutii ale statului ca ar exista numeroase ilegalitati in activitatea grupului Rompetrol. Patriciu crede ca procurorii si-au insusit ulterior concluziile memorandumului. Liberalul invoca in aparare si o scrisoare trimisa de fostul sef al Administratiei Prezidentiale iliesciene unui demnitar al Departamentului de Stat al SUA si fost ambasador in Germania, Richard Burt, in care ar exista indicii ca Talpes ar actiona in interesul grupului turc Akmaya, care ar dori rafinaria Petromidia, daca ea ar reveni la stat. La randul sau, Talpes a spus ca n-a inscenat nimic, ca memorandumul consemneaza adevarul: privatizarea Petromidiei cu Rompetrol a fost imorala, ilegala si fiecare trebuie sa raspunda in fata legii pentru faptele sale. Este cazul sa amintim ca in 1999 Akmaya a castigat licitatia pentru Petromidia, dar FPS a anulat privatizarea, iar rafinaria i-a revenit in 2001 lui Dinu Patriciu. Memorandumul lui Talpes s-a "scurs" in presa, fiind facut public de seful PRM, Corneliu Vadim Tudor. Parchetul s-a autosesizat imediat si asa s-a nascut la PNA dosarul Rompetrol. In noiembrie 2004, el a fost inchis, fiind redeschis in primele luni din 2005, dupa ce Traian Basescu a castigat alegerile. Mai trebuie spus ca Traian Basescu a castigat alegerile cu un pronuntat discurs anticoruptie, in care studiul de caz preferat a fost jaful de la Rafo, fara referiri la Petromidia. Patriciu si liberalii din jurul sau nu au agreat candidatura lui Basescu la Presedintie si ar fi vrut un liberal. In campania electorala, pe ultima linie dreapta, Patriciu deja negocia o alianta postelectorala cu PSD si-i mai dadea omului politic Basescu doar doua saptamani de existenta. Basescu a castigat confruntarea cu Nastase si a detronat PSD, propulsand la guvernare Alianta D.A., cu solutia imorala Voiculescu cu tot. Probabil ca n-a uitat afrontul. Ajuns la Cotroceni, Basescu nu a mai suflat niciun cuvant despre Rafo. In schimb, dosarul Rompetrol a ajuns cap de afis in discursul prezidential. Razboiul Basescu-Patriciu-Tariceanu Stim ce s-a intamplat dupa 2005: au inceput anchetele in dosarele Rafo-Carom si Rompetrol. Iacobov, fratii Iancu si Tender au fost arestati, eliberati si sunt cercetati acum in stare de libertate. Patriciu a fost retinut pentru 24 de ore. Si dosarul sau a ajuns in instanta. Dosarul Rafo pare a se fi impotmolit, iar liberalii spun ca acest lucru se datoreaza lui Theodor Stolojan, al carui prieten administreaza Rafo pentru actualii proprietari. Care ar fi niste rusi. Cercetarea in cazul Rompetrol a starnit multa valva. Parchetul sustine ca, asa cum arata acuzatiile, potrivit uneia din clauze, contractul cu Petromidia ar putea fi reziliat, iar statul poate prelua rafinaria. Aparent fara nicio legatura, in plin scandal legat de biletel, Dinu Patriciu a declarat ca a avut o discutie cu Traian Basescu, in care i-a impartasit intentia de a extinde Rompetrol in spatiul CSI (Kazahstan) si Rusia, iar presedintele l-ar fi sfatuit sa nu faca asta, ca sa-i oblige pe rusi sa investeasca aici. In acest mod, in caz de conflict cu Rusia, investitiile ruse ar fi "ostatice" in Romania. Patriciu, desi a avut si are parteneri onorabili in SUA, prefera totusi interesele si afacerile europene, ceea ce a semanat neincredere in randul unor oficiali de la Washington. Reteaua Patriciu Teoretic, Patriciu ar trebui sa aiba si sprijin extern, deoarece cartile de vizita ale asociatilor sai americani sunt impresionante. Phil Stephenson a lucrat la departamentul Trezoreriei SUA, pana in 1993, cand a infiintat un fond privat de dezvoltare, care a investit in Rompetrol. Potrivit "Washington Post", Stephenson "a strans bani de la prieteni si asociati - inclusiv de la Edward Mathias, din cadrul grupului Carlyle, Ed Rogers, oficial al Casei Albe in timpul lui Bush senior, Richard Burt, fost ambasador SUA in Germania, actual subsecretar de stat (n. red. Ð cel caruia i-a scris Talpes scrisoarea invocata de Patriciu)". Potrivit ziarului american, Stephenson a adunat in total 20 milioane dolari pentru investitii in Romania si Moldova. Trei milioane le-a investit in Rompetrol, dupa care a renuntat la fondul de investitii, devenind asociat in compania lui Patriciu. Potrivit "The Wall Street Journal", un alt partener al liberalului de la Rompetrol, Colin Hart, adus in companie de Stephenson, este fiul unui oficial al CIA, Howard Hart, cel care a avut un rol important in criza ostaticilor din Iran si in actiunile impotriva URSS in timpul razboiului din Afganistan. Hart lucra pentru un alt fond privat, Carlyle Group, in Arabia Saudita. El si-a vandut actiunile la Rompetrol in 2002. Stephenson si Hart au fost la un pas de arestare, dar nu apar in rechizitoriul procurorilor, dosarul lor fiind disjuns; spre deosebire de Patriciu, ei n-au fost trimisi inca in judecata, iar in traditia romaneasca dosarele disjunse sunt ingropate definitiv. Prezenta lui Patriciu alaturi de cei doi (sau a celor doi langa Patriciu), ca si misterul eliminarii/retragerii companiei Halliburton (condusa pana in 2000 de vicepresedintele american Dick Chenney) ar putea fi cheile acestui dosar controversat. Complementar, dar deloc neimportant, sustinerea de care liberalii se bucura peste Ocean a scazut dupa cererea de retragere a trupelor romanesti din Irak. Este prematur sa tragem concluzii sau sa dam verdicte, insa cat de corect a jucat fiecare dintre cei implicati in privatizarile din domeniul energetic se va vedea in urmatorii ani. Oricum, SUA par dispuse sa refuze colaborarea cu partidele sau politicienii neloiali angajamentelor asumate.