Social

Rapid, victorie cu emotii

Giulestenii nu au trecut inca peste dureroasa eliminare din Cupa UEFA. Egalul, 2-2, din returul cu 1.FC Nurnberg, apasa in continuare greu pe umerii elevilor lui Cristiano Bergodi si acest lucru s-a vazut si sambata seara, in partida cu Farul Constanta . In fata unui Giulesti gol din cauza unei noi sanctiuni venite din partea forului autohton, Rapidul s-a urnit foarte greu, reusind totusi sa castige cu 2-0, dar cu mari emotii. Desi a inceput promitator, prin combinatii frumoase la mijlocul terenului, gruparea alb-visinie s-a stins la jumatatea primei reprize, acordand sanse mari oaspetilor. In minutul 31, Bacila a fost la un pas de a deschide scorul, insa sutul sau din careul rapidist a fost respins in corner. Dupa alte patru minute, Voiculet a fost si el aproape de a marca, insa sutul sau a ocolit de putin vinclul portii lui Dani Coman. Cu trei minute inainte de final, gazdele au avut din nou emotii insa Gurita, revenit la Farul dupa o adevarata telenovela, nu a reusit sa marcheze, singur cu goalkeeper-ul alb-visiniu. Repriza a doua avea sa arate un Rapid ceva mult mai ambitios, dar si mai ofensiv. Dupa o lovitura libera a lui Todoran, parata de Coman, avea sa iasa la rampa Ionut Mazilu . Fostul golgeter al Ligii I a obtinut un penalty in minutul 54, lovitura de pedeapsa fiind transformata de Emil Dica, dupa care a reusit chiar el sa marcheze, 12 minute mai tarziu, dupa o pasa excelenta venita de la brazilianul Cesinha. Acelasi Mazilu a fost aproape de a reusi „dubla” in minutul 69, insa sutul sau a zgudut transversala portii lui Curca. Pe final, giulestenii au jucat la trecerea timpului si si-au indeplinit obiectivul, castigand cele trei puncte puse in joc si asigurand mult dorita liniste in sanul echipei. Cel putin pentru inca doua saptamani... Au evoluat formatiile: RAPID: Coman - Sapunaru, Maftei (Tamandare), M.Constantin, Perja - E. Dica (Grigorie), N. Grigore, Herea - Cesinha, Mazilu, Buga ( Maldarasanu ). Antrenor: Cristiano Bergodi. FARUL: Curca - Barbu, Mala, Schiopu, Maxim - Patrascu, Todoran - Bacila, Voiculet (Chigou), Mendy (Nae), Gurita (Nanu). Antrenor: Constantin Gache. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea