Social

PSD+PC, politica si televiziune

Prin noua intelegere, conservatorii se obliga sa-i promoveze mediatic pe social-democrati si oferta politica a acestora.

Alianta PSD+PC a fost parafata ieri prin semnaturile celor doi presedinti, Mircea Geoana si Daniela Popa . Constituita ca o alternativa electorala si politica la puterea de dreapta, Alianta va sustine un candidat comun la presedintie. Cele doua partide s-au delimitat de presedintele Traian Basescu, „o calamitate ", dupa parerea lui Mircea Geoana.

Alianta se considera „o alternativa la puterea de dreapta", dupa cum a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana. El a anuntat ca Alianta este hotarata sa castige alegerile si a reamintit ca in 2004 rezultatul alegerilor ar fi fost altul daca nu ar fi fost Traian Basescu. „Acordul de alianta politica are acum o clauza de calamitate pe care nu a avut-o anterior, calamitatea numindu-se Traian Basescu.

Ceea ce a invatat PC atunci este ca, atunci cand ai incredere in Traian Basescu, a doua zi dupa ce ai dat mana cu el, ori ramai fara mana, ori fara un deget", a declarat Geoana. „PC a fost constrans si probabil santajat de Traian Basescu sa vina la putere si a doua zi damnat de Traian Basescu", a explicat Geoana cum s-a intamplat in 2004, ca PC, in pofida acordului cu PSD, sa intre la guvernare cu Alianta D.A. Adrian Nastase, cel care a parafat intelegerea cu PC in 2004, a lipsit de la ceremonia de ieri. El spune insa pe blogul sau ca „in memoria colegilor a ramas ceea ce s-a considerat tradarea din 2004, dar nevoia crearii unei mase critice, alternativa la actuala putere (...) a fost mai puternica".

Candidati unici la presedintie si sefia guvernului

Alianta PSD + PC se va dedica cresterii pensiilor, salariilor, alocatiilor pentru copii si familii tinere, va sustine agricultura, educatia, IMM-urile si cresterea economica. Acordul specifica obligativitatea popularizarii mediatice a ofertei politice si candidatilor PSD + PC, probabil pe mass-media detinute de Dan Voiculescu. Condusa de un colegiu al presedintilor, Alianta va forma grupuri comune in parlament. Cele doua partide vor candida separat in alegerile locale, vor negocia colegiile uninominale pentru parlamentare si vor sustine un candidat comun atat pentru functia de prim-ministru, cat si pentru prezidentiale.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea