Social

PSD ia TVR, PNL preia CNA

Parlamentul voteaza astazi noul CA al TVR, iar Alexandru Sassu (PSD) are cele mai mari sanse sa devina presedinte. Cele doua Camere reunite vor vota astazi noul Consiliu de Administratie al TVR. Dupa ce se va consuma acest act, cei 13 membri ai CA se vor reuni intr-o incapere din Palatul Parlamentului si-si vor alege presedintele-director general. Conform mai multor surse parlamentare, cele mai mari sanse de a-i urma in acest post lui Tudor Giurgiu le are Alexandru Sassu, unul dintre cei trei reprezentanti ai PSD. “Fie ca este vorba de o intelegere cu PNL, fie ca nu, Sassu are cele mai mari sanse, pentru ca are asigurate doua voturi de la colegii propusi de PSD, unul de la PC, unul de la PRM si cele doua ale reprezentantilor salariatilor din TVR. De altfel, luni au existat declaratii neoficiale ale celor doi reprezentanti ai TVR care au afirmat ca «Sassu ar fi persoana cea mai nimerita sa conduca postul public de televiziune». De altfel, cei doi din TVR se stie ca sint persoane care au fost intotdeauna de partea PSD. Daca il voteaza si omul de la Guvern, si cel desemnat de PNL, atunci va cistiga cu o majoritate zdrobitoare”, ne-a declarat una dintre sursele citate. Contactat de Cotidianul, Alexandru Sassu ne-a declarat: „Nu fac inainte de vot nici un comentariu privind postura de favorit la sefia TVR cu care ma acrediteaza o serie de persoane”. Valentin Nicolau, fostul presedinte-director general al TVR intre 2002 si 2005, va veni si el astazi in fata parlamentarilor pentru a fi validat pe postul ramas vacant in CNA in urma decesului presedintelui acestei institutii, Ralu Filip. Nicolau este propus de PSD si, desi au existat zvonuri care il dadeau ca principal favorit la functia de presedinte al institutiei, el nu are sanse sa ocupe postul. Reprezentantul PD in CNA, fostul secretar de stat din MCC Ioan Onisei, ne-a dat ieri urmatoarea explicatie: „Dl Nicolau este detinator al unei licente radio si in aceasta situatie se afla intr-o prima faza in stare de incompatibilitate . Conform legii, are dreptul ca in trei luni sa-si rezolve problema. Renuntarea la licenta se face insa cu aprobarea CNA si nu este o chestie de zile. Cit timp se afla in stare de incompatibilitate, dl Nicolau nu poate sa fie ales in functia de presedinte. Deci, aceasta varianta cade”. O sursa parlamentara din Comisia de cultura a Camerei ne-a precizat ca „nu este normal ca PSD sa aiba si conducerea TVR, si cea a CNA”. „Nicolau nu este chiar agreat de reprezentantii istorici ai PSD din CNA, s-ar parea ca exista si o intelegere intre PNL si PSD pentru ca Rasvan Popescu (PNL - n.r.) sa preia conducerea”, a mai spus sursa citata. Alegerea sefului CNA nu este grevata de un termen anume. Cine este Alexandru Sassu Inginer de profesie, Alexandru Sassu a fost ani buni unul dintre greii PD. A fost deputat in trei legislaturi, intre 1992 si 2004. In toata aceasta perioada, Sassu a fost membru in Comisia de cultura a Camerei Deputatilor, in citeva rinduri fiind si vicepresedintele ei. Timp de un an, in 1998, a fost ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2001, impreuna cu Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvaz si Sorin Frunzaverde a format careul “pucistilor” care a provocat alegeri interne in PD si l-a propulsat pe Traian Basescu in functia de lider. In februarie 2003, nefiind de acord cu politica lui Traian Basescu de trecere pe linie moarta in partid a fidelilor lui Petre Roman si neagreind politica de “razboi total” impotriva PSD (“Ar fi fost normal ca ambele partide social democrate sa colaboreze si in final sa fuzioneze” - declaratie facuta duminica la emisiunea “Zig-zag” de la Antena 3), impreuna cu Bogdan Niculescu-Duvaz pleaca din PD si trece la PSD. Nu a mai candidat la alegerile din 2004, fiind la ora actuala responsabil cu comunicarea in PSD.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea