Social

PSD ar sustine cota unica de dragul guvernarii cu PNL

Strategul PSD Viorel Hrebenciuc spune ca partidul sau se indreapta spre o guvernare cu liberalii, una pentru care este gata sa faca compromisuri. In tara, pesedistii si penelistii se infratesc pentru a prelua puterea la nivel local.
 
PSD se indreapta incet, dar sigur spre o guvernare cu PNL, sustine strategul social democrat Viorel Hrebenciuc. “Din ce simt in starea de spirit in propriul partid ne indreptam cu pasi marunti, dar siguri spre o guvernare cu PNL”, a declarat duminica Hrebenciuc, intr-un interviu acordat, alaturi de liberalul Bogdan Olteanu si pedelistul Valeriu Stoica, pentru BBC si HotNews.

In acest sens, liderul social democrat a si avansat posibilitatea ca partidul condus de Mircea Geoana sa accepte cota unica de impozitare de 16%. “La cum simt eu apele in partid astazi, PSD mai mult ca sigur va sustine aceasta cota”, crede Hrebenciuc, care a raspuns si eventualelor rezerve pe care ar putea sa le aiba greii partidului - Ion Iliescu si Adrian Nastase - pe acest subiect.“

Intr-adevar, din partea oamenilor de afaceri exista o mare presiune sa fie mentinut acest lucru. Deci nu stiu daca noi o sa ne putem permite sa fim impotriva intreprinderilor mici si mijlocii”, a explicat strategul pesedist.

Guvernarea alaturi de liberali nu este singurul scenariu pe care Viorel Hrebenciuc il ia in calcul pentru partidul sau. Un altul este ca PSD sa formeze singur Executivul, avandu-l in frunte pe Mircea Geoana. “PSD va putea guverna si singur. Trebuie sa admitem cu totii ca aceste alegeri ne arata urmatorul fapt: ca PSD, incepand de dupa alegerile europarlamentare, este in urcare.

Si PSD creste cu un procent pe luna. Nu mai mult, nu mai putin. Daca vom avea inteligenta in partid sa nu avem certuri, sa nu avem disensiuni majore, si eu sunt convins ca avem aceasta inteligenta, aceasta crestere de un procent pe luna poate continua”, a concluzionat Hrebenciuc.

Intre timp, in tara, dupa ce Mircea Geoana a dat tonul apropierii de PNL prin anuntul sustinerii lui Andrei Chiliman in cursa pentru Primaria sectorului 1, pesedistii si liberalii s-au pus pe intelegeri atat pentru turul doi, cat si pentru majoritati in Consiliile Locale si Judetene.

Astfel, in judetul Olt, organizatiile PSD si PNL din Olt au ajuns la un acord ce prevede sustinerea reciproca in turul doi al alegerilor locale si asigurarea majoritatii in Consiliul Judetean , au anuntat duminica, intr-o conferinta de presa, presedintii celor doua filiale, Ion Toma si Ioan Ciugulea. Cei doi au precizat ca intelegerea nu este una scrisa, ci este vorba de cuvantul pe care cei doi si l-au dat, "lucru mult mai valoros decat orice semnatura".

Toma si Ciugulea au afirmat insa ca intelegerea va fi transpusa pe hartie dupa turul doi al alegerilor locale si ca exista sanse ca ea sa vizeze si alegerile parlamentare din toamna. In urma alegerilor locale, presedintia CJ Olt a revenit reprezentantului PSD Paul Stanescu.

Situatie similara si la Bistrita , acolo unde cele doua partide vor forma majoritatea atat in Consiliul Local al municipiului, cat si in Consiliul Judetean. Asta in ciuda faptului ca liderii locali ai ambelor partide au recunoscut ca oferta venita de la PD-L era mai avantajoasa. Astfel, PD-L a propus PNL sa formeze impreuna majoritatea la Consiliul Judetean si la cel Municipal, oferindu-le liberalilor ambele functii de vicepresedinti ai CJ si de viceprimari ai Bistritei, dar liberalii au refuzat, preferand sa imparta functiile, in mod egal, cu PSD, transmite corespondentul NewsIn.

Totodata, PNL si-a declarat public sustinerea, pentru turul al doilea, pentru candidatura senatorului Ovidiu Cretu (PSD), care isi disputa fotoliul de primar al orasului Bistrita cu actualul edil, Vasile Moldovan (PD-L). “Nu cred ca aspectele de natura ideologica pot sa impieteze asupra bunei functionari a celor doua consilii”, a declarat deputatul Ioan Turc, liderul judetean al PNL. PD-L a castigat sefia Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud si are 13 mandate, in timp ce PSD are 11, iar PNL - 6.

Liberalii se inteleg bine cu pesedistii si la malul marii. Asta dupa ce PNL a anuntat ca il va sustine in turul doi al alegerilor locale pe candidatul PSD la primaria orasului constantean Eforie, actualul primar Ovidiu Brailoiu , care se va confrunta in 15 iunie cu reprezentantul PD-L Gigi Chiru.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea