Social

Proza despre papusi cu perversiuni mitologice

„Magazinul magic de jucarii“, publicat recent in romana la Grupul Editorial Corint, a incadrat-o pe Angela Carter in liga romancierilor de prima mina. Cel de-al doilea roman al Angelei Carter, „Magazinul magic de jucarii“, a fost cartea care a adus in atentia criticii o prozatoare despre care se spune ca, in romanele si in povestirile sale, a reinventat limba Albionului. Publicata in 1967, cartea a fost ecranizata dupa 20 de ani de la aparitie, iar autoarea s-a ocupat de metamorfozarea prozei in scenariu de film. Traducerea in limba romana a „Magazinului magic de jucarii“ e semnata de Adina si Gabriel Ratiu. Croita dupa tiparul mitic al initierii, intriga romanului resusciteaza scene imprumutate din basme si surprinde momentul de trecere dinspre copilarie la nebuloasa adolescentei. Desi referintele ancoreaza romanul fara dubii in zbuciumatii ani postbelici ai secolului trecut, bizareria scenelor pledeaza pentru un timp suspendat, propriu povestirilor gotice. Amprenta definitiva a autoarei, vizibila in maniera in care adapteaza schemele mitice la realitatile timpului nostru, se citeste clar in combinatia de grotesc, violenta si candoare sub care se manifesta ruptura traumatizanta pe care o implica orice transformare esentiala. Cea care va suferi supliciile si deliciile trecerii de la inocenta copilariei la haosul adolescentei e Melanie, o fata dintr-o familie instarita din Anglia, care isi pierde parintii in acelasi moment in care pierde contururile linistitoare ale lumii de copil. Disparitia parintilor spulbera euforia primelor intuitii despre noua si misterioasa virsta, aruncind-o pe Melanie intr-o lume brutala, care nu-i permite nici reverii si nici macar confortul minim. Eroina si fratii ei, Victoria si Jonathon, sint luati sub tutela unchiului Philip, un om tenebros si crud, care detine un magazin de jucarii create de el insusi, intr-un atelier sumbru de la periferia mizera a Londrei. Familia unchiului nu e mai putin bizara: matusa Margaret, o fiinta fantomatica si emaciata, nu scoate niciodata un cuvint, iar cei doi frati ai sai, Finn si Francie, terorizati in permanenta de autoritarul papusar, par ca au pierdut orice interes pentru propriile persoane, ca si pentru orice speranta de schimbare. Singurul lucru in care fratii gasesc placere sint cintecele irlandeze cu care se distreaza impreuna cu sora lor, cind Philip nu e in preajma. Acestea sint putinele momente care pastreaza o bruma de afectiune si de umanitate, altfel greu de intuit dupa infatisarea celor doi baieti. Pe masura ce povestea inainteaza, raporturile dintre Melanie si familia unchiului se destind, desi fiecare apropiere e precedata de temeri si suspiciuni din partea ei si ostilitate ori indiferenta din partea lor. Relatia care, treptat, devine principala linie de fuga a romanului este cea dintre Melanie si Finn, un baiat care, desi e departe de imaginea barbatului din reveriile pubere ale fetei, o intriga si ii acapareaza interesul. Raporturile dintre cei doi sint stingace si tensionate, iar liniile ingrosate care-i fac lui Finn un portret de fiinta in pragul abrutizarii contrasteaza puternic cu suavitatea si inocenta fetei. Prezenta amenintatoare a unchiului amplifica legatura ambigua dintre cei doi si, in final, le va hotari viitorul. Atmosfera din atelierul papusarului si din familia in care intra orfanii e tulburata de spaime si intoxicata de aparitia terorizanta a batrinului, care-i trateaza pe toti ca pe marionetele pe care le ciopleste in atelierul din subsolul casei. Singura deosebire dintre propria familie si papusile de lemn e ca pe membrii ei ii dispretuieste si-i agreseaza, in timp ce pentru fiecare creatura cioplita si vopsita in culori violente are un atasament bolnav. O alta slabiciune a papusarului, transformata in adevarata obsesie, e sa organizeze spectacole cu marionete grotesti, pe care le distribuie in scene ce dezvaluie fantezii degenerate si morbide. Unul dintre cele mai violente scenarii regizate de imaginatia viciata a batrinului e cel al violului mitologic, in care Leda e siluita de zeul transformat in lebada. In subsolul atelierului, unde e amenajat infioratorul teatru de papusi , Melanie e fortata sa mimeze o sexualitate pe care inca nu o cunoaste si sa interpreteze rolul Ledei. Lebada, o creatura hidoasa si supradimensionata, construita de unchi in singuratatea atelierului, e asmutita de papusar asupra fetei intr-o scena cosmaresca la care sint obligati sa priveasca toti membrii familiei. Smulsa violent din virsta la care inca se juca cu papusile, fata e transformata brutal intr-o jucarie manevrata de o forta oarba, careia nu poate sa-i opuna nimic. Astfel de momente sint pregatite prin preambuluri menite sa acumuleze tensiune si prin detalii care imping imagistica spre grotesc, anuntind violenta climaxurilor. De-a lungul anilor, romanul Angelei Carter a acumulat o varietate de interpretari, majoritatea axate pe modelul masculului paternalist, care ingaduie abuzul necontenit asupra feminitatii reduse la simplu obiect al violentei sau al placerii. Dincolo de grilele de lectura „angajate“ sau de cele centrate pe sondarea psihologiei feminine, romanul etaleaza un joc subtil intre imagistica decadentilor de secol XIX - pentru care Carter avea o aplecare declarata - si permisivitatea pe care anii ’60 au manifestat-o fata de kitsch. Suprapunind imagini rupte din cartile cu povesti sau din romanele roz pe structura initiatica depistabila in mitologie si basm, Carter fenteaza de fiecare data pericolul caderii in prost gust sau in literatura a sentimentalitatii de raftul doi. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea