Social

ProSieben a cumparat 30% din MyVideo

ProSiebenSat1 Media, cea mai mare companie de televiziune comerciala din Germania, a cumparat o participatie de 30% din MyVideo, site video german creat dupa modelul You Tube, din Statele Unite, relateaza Financial Times. Firma MyVideo Broadband este inregistrata in Romania, dar actionarii sunt aproape in totalitate din Germania. Surse apropiate afacerii au declarat ca principalii investitori sunt Oliver si Alexander Samwer. ProSieben este prima televiziune germana care prefera sa investeasca intr-o firma de Internet video, in loc de a concura noii rivali care ofera firmelor noi oportunitati de publicitate. Directorul executiv al ProSieben, Guillaume de Posch, a refuzat sa dezvaluie valoarea tranzactiei, dar a precizat ca grupul detine optiunea de a cumpara participatia de 70% pe care nu o detine inca. Acordul subliniaza interesul grupurilor media de a-si asigura o cota din piata de publicitate online , a carei dezvoltare determina o stagnare a veniturilor televiziunilor si publicatiilor traditionale. Lansata la sfarsitul lunii aprilie, MyVideo inregistreaza zilnic aproximativ doua milioane de descarcari de fisiere video. MyVideo opereaza si site-uri mai putin frecventate in Polonia, Franta si Spania. Prin contrast, You Tube raporteaza 100 de milioane de operatiuni pe zi, dar ProSieben a aratat ca MyVideo este totusi cel mai utilizat site video de limba germana . Televiziunea RTL, concurenta a ProSieben si parte a grupului media Bertelsmann, a lansat luna trecuta site-ul Clipfish.de, care ofera insa doar a sasea parte din cele 60.000 de productii disponibile la MyVideo. Fratii Samwer au avut succes prin importarea de inovatii in Germania, pe care le-au vandut ulterior, inceputul fiind facut cu vanzarea casei de licitatii online Alando.de companiei Ebay, in urma cu sase ani. In 2004, au vandut Jamba, firma germana de servicii online care comercializeaza melodii pentru telefoane mobile, catre VeriSign din Statele Unite. Versiunile germane ale unor inventii americane au dezvoltat insa o imagine proprie, inclusiv MyVideo, care prin contrast cu YouTube include si categoriile Crazy si Erotica.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea