Social

Proscrisa de la Scoala Centrala

Scandalul e departe de a se fi stins la Scoala Centrala din Bucuresti. Antoaneta Iamandi, eleva injunghiata la sfarsitul anului trecut de fostul ei iubit, in biroul directoarei-adjuncte, este pe punctul de a fi exmatriculata.

Imediat dupa vacanta, un prim dosar de exmatriculare intocmit elevei si trimis inspectoratului a fost respins pentru "vicii procedurale". Eleva Antoaneta Iamandi a fost acuzata de "aparitii indecente pe Internet si pornografie". Inspectoratul - a precizat directoarea Svetlana Bodnaras - a apreciat ca nu au fost urmate intocmai prevederile legale, in sensul "pasilor care trebuie facuti pentru un astfel de dosar". Mai exact, dosarul care a ajuns la inspectorat avea propunerile de exmatriculare facute de catre mai multi profesori ai scolii. Regulamentul, insa, prevede ca "aplicarea sanctiunii se aproba de consiliul profesoral la propunerea consiliului clasei sau a directorului".



DOSAR RESPINS DE INSPECTORAT

Din noul dosar ce va fi inaintat Inspectoratului - decizia finala se asteapta saptamana viitoare - vor lipsi acuzatiile de "pornografie", ele nefiind dovedite. Raman cele de aparitie indecenta pe Internet - care intra intr-adevar sub incidenta articolului 102 litera h a Regulamentului - "ii este interzis elevului sa posede sau sa difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic". Cu singura observatie ca pozele Antoanetei nu a au fost postate pe vreun site pentru adulti pe Internet, ci au fost trimise (si nu de ea!) pe adresa de mail a Scolii Centrale, o adresa privata la care au acces doar detinatorii parolei scolii. Mai exact cadrele didactice.
PRESIUNEA PARINTILOR

Directoarea Scolii Centrale a precizat ca "i-a oferit" elevei o alternativa. Aceea de a-si cere transferul la o alta scoala. Mai ales ca, pe langa acuzatiile sexuale, exista si presiunea unora dintre parintii elevilor, care vor cu orice pret exmatricularea Antoanetei Iamandi si ameninta ca, in caz contrar, isi vor retrage copiii de la Scoala Centrala.



GREU DE DECIS

Totusi, atat directoarea Bodnaras, cat si Consiliul Profesoral au de luat o decizie dificila. Pentru ca "scandalul sexual" a fost anterior episodului in care eleva a fost atacata. Si ca Antoaneta Iamandi nu primise, cel putin pana la momentul injunghierii, nici o sanctiune. Se vorbea doar despre o "mustrare" sau scaderea notei la purtare, pe langa discutiile si intalnirile cu parintii fetei si politia de proximitate. Intrebarea care se naste, firesc, este daca si in ce fel eleva ar fi fost sanctionata daca nu exista mult mediatizatul scandal al atacului din biroul directoarei-adjuncte. Sau presiunea acelor parinti care n-o mai vor pe eleva Iamandi in Scoala Centrala.



REFUZA TRANSFERUL

Antoaneta Iamandi nu a acceptat propunerea de transfer a directoarei Bodnaras. Eleva vrea sa ramana la Scoala Centrala. Considera ca are dreptul la o sansa, mai ales ca problemele ei cu Groza erau bine cunoscute in scoala, cu mult inainte de aparitia pozelor si de momentul injunghierii. Desi are scutire medicala pentru inca o saptamana, eleva a inceput sa vina la cursuri. Ea a precizat doar ca, daca va fi exmatriculata de la Scoala Centrala, isi va intrerupe studiile. Pentru ca nu va mai fi in stare, dupa toate intamplarile nefericite din viata ei, sa se mai "integreze". Directoarea a catalogat aceste declaratii drept "presiuni nelalocul lor".



INJUNGHIATA

Primul scandal a izbucnit in decembrie, anul trecut. Antoaneta Iamandi, eleva in clasa a XI-a la Scoala Centrala, fusese injunghiata de Costi Groza, in varsta de 32 de ani, chiar in biroul directoarei adjuncte a scolii. Atacatorul, care mai suferise o condamnare pentru crima, fusese iubitul Antoanetei. Pentru ca eleva rupsese relatia, Groza cauta sa se razbune. Asa ca trimisese, pe mail-ul Scolii Centrale, 10 poze "compromitatoare" cu Antoaneta in diverse ipostaze "pornografice".



ATACUL

Apoi Groza a aparut la scoala "sa lamureasca lucrurile". Ca sa evite o cearta aprinsa intre cei doi fosti iubiti pe culoarele scolii, directoarea Svetlana Bodnaras ii invitase la o "discutie linistita" intr-un birou, sub supravegherea dirigintei fetei.
Totusi, intr-un moment in care diriginta a iesit din birou, Costi Groza s-a repezit cu un cutit asupra fetei, a injunghiat-o de mai multe ori si a taiat-o pe fata.

SANCTIUNI

In urma declansarii scandalului din decembrie, directoarea Svetlana Botnaras a ramas in functie si au fost sanctionati diriginta si portarul - din partea scolii. La fel si inspectorul-sef, care dispusese initial ca directoarea sa fie destituita. Probleme a mai avut si politia de proximitate, care, chemata de directoare imediat la scoala, n-a binevoit sa se deplaseze. Despre o eventuala sanctiune asupra elevei se vorbea, inaintea vacantei, foarte vag. "Vom vedea", precizase directoarea Bodnaras.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea