Social

Proprietarii de pensiuni curăţă drumurile şi raurile, în aşteptarea turiştilor de Paşte

Proprietarii pensiunilor agroturistice din Maramureş şi Braşov fac pregătiri intense, în aceste zile, pentru turiştii care-şi vor petrece Sărbătorile Pascale aici. Curăţenia este acum cuvantul de ordine. Camerele şi chiar drumurile care duc spre pensiuni trebuie să atragă ca un magnet turiştii. Ofertele pensiunilor, specifice unui mediu rustic, includ plimbări cu căruţa pe dealuri şi către stane sau chiar participarea acestora la prepararea alimentelor tradiţionale de Paşte. Comuna Botiza, aşezată într-un defileu al Munţilor Maramureşului, are peste 75 de pensiuni agroturistice acreditate de ANTREC. Proprietarii pensiunilor au început deja pregătirile pentru a primi turiştii de Paşte. Dar nu orice fel de pregătiri. Pe langă curăţenia din gospodărie, localnicii din Botiza s-au gandit să cureţe şi cursurile de apă şi o parte din drumurile care duc spre pensiunile rurale. Curăţenie a spaţiului public din proprie iniţiativă "Oamenii au înţeles foarte repede că turiştii sunt sensibili la imaginea mediului înconjurător. Aşa că n-au stat pe ganduri şi, din proprie iniţiativă, unii proprietari de pensiuni agroturistice au curăţat malurile raurilor de sticle, pungi din plastic şi alte gunoaie aruncate de persoane neglijente. O mare parte din pensiuni sunt aşezate de-a lungul micului parau care traversează satul, încat imaginea cu peturi plutind pe apă ori agăţate prin crengi ar fi produs neplăceri turiştilor", ne-a declarat primarul comunei Botiza, Ioan Trifoi. Edilul estimează că aproape toate locurile din pensiuni vor fi ocupate de Paşte. Majoritatea turiştilor care vor veni sunt din Bucureşti şi din alte oraşe din sudul ţării. În această zonă există o tradiţie conform căreia turiştii care vin o dată la Botiza trebuie să aducă şi alţi turişti sau să recomande locul de vacanţă altor persoane dornice de un sejur într-un mediu rustic. O zi de cazare cu trei mese incluse costă aici între 70 şi 100 de lei/persoană. Plimbare cu căruţa la Bran-Moeciu-Fundata La Bran-Moeciu-Fundata, judeţul Braşov, proprietarii de pensiuni au lansat o provocare turiştilor. Toţi sunt invitaţi să asiste şi să ajute la pregătirea drobului, a fripturii de miel, la frămantatul aluatului pentru pască şi cozonac sau la vopsirea ouălor cu motive florale sau geometrice . Din programul pensiunilor nu lipsesc nici drumeţiile la stană, unde turiştii pot învăţa cum se mulge... vaca. Plimbările cu căruţele frumos împodobite pe dealurile din zonă fac parte din oferta mai „exotică" a pensiunilor de la Bran-Moeciu. Pentru o astfel de plimbare, turiştii trebuie să scoată din buzunar 6 euro. Cei care se gandesc să-şi petreacă Paştele aici trebuie să ştie că un loc de cazare la pensiunile de 2-3 margarete costă între 65 şi 90 lei/cameră/noapte, iar la cele de 4-5 margarete trebuie să scoată din buzunar între 100 şi 210 lei/cameră/noapte. Gradul de ocupare a locurilor de cazare la Bran-Moeciu-Fundata depăşeşte, la ora actuală, 70 la sută.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea