Social

#elev #scoala #copii #alimentatie #sanatos

Programul „marul si castravetele“, in scoli, din 2009

Comisia Europeana propune ca toti elevii cu varste cuprinse intre 6 si 10 ani sa primeasca gratuit fructe si legume la scoala, pentru a combate alimentatia nesanatoasa a copiilor.
 
Peste 90 de milioane de euro anual ar urma sa fie livrati de UE tuturor statelor membre care sunt de acord sa dea gratuit fructe si legume in scoli, bani care merg pe cumpararea acestora, dar si pe informarea despre efectele benefice ale lor.

Programul vizeaza combaterea obezitatii si a alimentatiei nesanatoase in randul copiilor. Potrivit documentului facut public marti de Comisia Europeana (CE) si care urmeaza sa fie discutat in Consiliul si Parlamentul European, intre 50 si 75% din fondurile necesare acestui program ar urma sa fie sustinute din bugetul UE, zonele mai sarace urmand sa acopere doar 25% din costuri.

Din calculul facut de oficialii CE, pentru cele 26 de milioane de copii cu varste intre 6 si 10 ani din UE, la o medie zilnica de 0,20 euro/copil, costurile intr-un an scolar ar ajunge la aproximativ 156 de milioane de euro, din care 66 ar urma sa cada in sarcina bugetelor nationale ale statelor membre.

Elevii romani s-ar putea bucura de anul viitor, pe langa lapte si corn, si de fructe si legume gratuite. Alegerea fructelor ramane la latitudinea fiecarui stat. Dupa decizia CE, in sedinta Guvernului de miercuri s-a discutat aceasta propunere. „Masura este interesanta. Chiar daca motivele statelor din UE nu sunt neaparat aceleasi cu ale noastre, cele 90 de milioane euro sunt interesante si pentru Romania, mai ales ca PIB-ul tarii noastre este sub media europeana. Masura nu este obligatorie pentru statele membre, dar pentru Romania este o sansa sa o aplicam si este bine venita pentru elevii care ar primi produse sanatoase“, a spus premierul Tariceanu.

In Romania invata aproximativ 860.000 de elevi in clasele I-IV, varsta catre care se indreapta noul program de alimentatie. Reprezentantii Ministerului Educatiei sunt incantati de idee. „Daca proiectul trece de Parlamentul European, atunci legea trebuie respectata. Pe langa cornul si laptele , le-ar prinde foarte bine un mar, o portocala, o para, pentru ca in clasele primare cei mici consuma foarte multa energie si au nevoie de vitamine“, crede Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei.

CE si-a bazat programul pe datele statistice ingrijoratoare la nivel european: se estimeaza ca 22 de milioane de copii din UE sunt supraponderali si mai mult de 5 milioane dintre ei sunt obezi si se asteapta ca acest numar sa creasca cu 400.000 in fiecare an.

Doza minima zilnica de fructe si legume pe persoana recomandata de OMS este de 400 de grame, nerespectata insa de europeni, care consuma in medie 380 de grame. Potrivit Institutului National de Statistica, in 2007, un roman a mancat zilnic, in medie, 102 grame de fructe si alte 234 de grame de legume, deci in total 336 de grame, sub media europeana.


Alte masuri pentru sanatatea elevilor
In timpul guvernului Nastase a fost initiat programul „cornul si laptele“, care va fi extins din acest an si pentru clasele V-VIII, nu doar pentru elevii din scoala primara . Anul trecut, programul a costat 300 de milioane de lei. Astfel, numarul beneficiarilor va creste la 2.670.000 de copii. O a doua masura luata anul acesta a fost aceea de a interzice chioscurilor din scoli, gradinite si crese sa mai vanda chipsuri , dulciuri, hamburgeri, cartofi prajiti sau sucuri acidulate. Aceasta lege a fost votata in urma statisticilor care arata ca 40% dintre copii sufera de obezitate. In plus, obezitatea infantila a crescut cu 8% din cauza alimentatiei nesanatoase.

Ce fructe recomanda nutritionistii
Nutritionistul Julieta Cristescu spune ca fructele care sunt recomandate copiilor sunt marul, care „este sfant la scoala“, caisele, piersicile, kiwi sau portocalele. La capitolul legume, se recomanda „felii de rosii, ardei, castraveti, dar si morcovi, care contin
vitaminele A, B, C“, spune Cristescu. Medicul atrage insa atentia ca anumite fructe nu trebuie consumate in cantitati mari, pentru ca au multe glucide si ingrasa, cum ar fi strugurii, perele, bananele sau prunele. Insa, spune nutritionistul, cel mai bine este ca elevul sa vina cu pachetel de acasa, care sa contina un sandvis cu carne si branza mai slabe, cu legume si putina paine, un fruct si lapte sau iaurt.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea