Social

Profesorii asteapta un salariu minim de 1.000 de lei

Educatia se „incalzeste“ pentru greva generala cu cite una de avertisment in fiecare zi. Majorarea salariului minim pe economie la 500 de lei ar putea aduce salarii de cel putin 1.000 de lei pentru toti absolventii de facultate. Sindicalistii cer chiar mai mult, in timp ce patronii ar vrea sa coboare pragul la nivelul de 500 de lei, valabil pentru toata lumea. Profesorii fac greva de avertisment, in fiecare zi a acestei saptamini, in cite un oras din tara. Ei cer sa li se aplice tuturor prevederile salariale din Contractul Colectiv de Munca , lucru pe care l-au obtinut deja in citeva instante din tara. Catalin Croitoru , liderul Federatiei Educatiei Nationale (FEN), a declarat ieri ca se asteapta la un salariu minim de 1.000 de lei pentru profesori daca salariul minim va ramine de 500 de lei si in Contractul Colectiv de Munca. „Am avut actiuni in instanta pe tema asta si am cistigat rind pe rind plata diferentei pina la 880 de lei pentru lunile intre ianuarie si septembrie 2007. Daca se stabileste in CCM un salariu de 1.000 de lei pentru cei cu studii superioare, asta vom cere si noi pentru 2008“, a explicat Croitoru . In ceea ce priveste dorinta patronatelor de a elimina in continuare grila de ierarhizare in functie de calificari din CCM, care ar pune in impas demersul profesorilor, Croitoru a spus ca „nici nu se pune in discutie eliminarea grilei, asa ceva nu va fi admis, ar insemna sa ne intoarcem la perioada latifundiarilor“. „Si aceasta presiune a patronatelor pe eliminarea grilei este unul dintre motivele pentru care sindicatele nu au acceptat varianta de 500 de lei. Noi oricum ne pregatim de proteste, asa ca, daca se va ajunge la greva generala, vom fi numai bine incalziti“, a adaugat liderul sindical. Si reprezentantii celorlalte sindicate sustin ideea declansarii grevei, desi, la intilnirea de luni, Guvernul, sindicatele si patronatele „au batut palma“ pe salariul minim unic la nivel national de 500 de lei. „Luni au fost toti de acord cu aceasta valoare unica, am batut palma, s-a consemnat in procesul-verbal, dar dupa aceea s-au auzit nemultumiri, iar citeva sindicate au spus ca nu aveau mandat sa negocieze. Mi s-a parut ca au fost neseriosi, dar din punctul de vedere al Guvernului negocierile s-au incheiat si e treaba lor de acum ce negociaza cu patronatele“, a declarat Paul Pacuraru, ministrul Muncii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea