Social

Procesul soţilor Ceauşescu, obiect de studiu în Coreea de Nord

Soarta dictatorului Nicolae Ceauşescu a ajuns materie de studiu pentru nord-coreeni. Liderul de la Phenian , Kim Jong -Il, are informaţii, potrivit cărora la Beijing se pregăteşte înlăturarea sa de la putere după modelul revoluţiei romane şi le-a ordonat oficialilor să vizioneze casetele cu procesul sumar şi execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, scrie "The Sunday Times ". China doreşte ca liderul nord-coreean, Kim Jong-Il, să fie îndepărtat de la putere printr-o revoluţie asemănătoare celei din 1989, din Romania, care a dus la înlocuirea lui Nicolae Ceauşescu cu reformatori comunişti şi generali, susţin experţi chinezi citaţi de "Sunday Times". Potrivit săptămanalului britanic, autorităţile de la Beijing au făcut un studiu asupra revoluţiei din Romania şi chiar l-au întrebat despre desfăşurarea evenimentelor pe fostul preşedinte Ion Iliescu. Guvernul chinez a fost foarte prudent în reacţiile sale faţă de anunţul referitor la efectuarea testului nuclear nord-coreean, dar dezbate deschis problema unei "schimbări de regim" la Phenian, au declarat experţii chinezi citaţi de "Sunday Times". Oficiali din cadrul Ministerului de Externe au început să facă o distincţie între poporul şi guvernul nord-coreean, în timpul discuţiilor cu diplomaţii, au precizat aceştia. Beijingul s-a declarat împotriva unor sancţiuni dure la adresa Coreei de Nord, de teamă că acestea vor distruge ceea ce a mai rămas din facţiunea "reformistă" prochineză de la Phenian. "În actualul Guvern al Republicii Populare Democrate Coreene există două facţiuni – prochineză şi regalistă", susţine un analist chinez într-un articol publicat pe internet. "Obiectivul prochinezilor este reforma, în stil chinezesc, urmată de înlăturarea familiei lui Kim Jong-Il. Iată de ce Kim se opune reformei. Nu este prost", subliniază analistul chinez. Trei tentative de lovitură de stat Pană în prezent, trei tentative de lovitură de stat au avut loc în Coreea de Nord. Prima a fost în 1996, cand Armata a şasea terestră intenţiona să se revolte , dar planul a fost trădat de un comandant nou. În 1998 s-a mai încercat răsturnarea de la putere a lui Kim Jong-Il, iar acesta a prezentat Chinei reprimarea acesteia drept un exerciţiu legat de legea marţială. În 1999, o companie a Armatei a treia terestre s-a răsculat în semn de nemulţumire faţă de distribuirea raţiilor de cereale în timpul foametei prelungite, care ar fi ucis, potrivit unor informaţii neconfirmate, un milion de oameni. Gard de sarmă ghimpată la graniţa chinezo-nord-coreeană China a construit un gard de sarmă ghimpată de-a lungul unei părţi a frontierei sale cu Coreea de Nord, la scurt timp după anunţul testului nuclear, cu scopul de a preveni un eventual aflux de refugiaţi, scrie un cotidian sud-coreean, citat de AFP. Beijingul a instalat, pentru prima dată în istoria relaţiilor între cele două regimuri comuniste aliate, o barieră metalică de-a lungul unei porţiuni din graniţa care separă Coreea de Nord de oraşul chinez Dandong. Experţii susţin că sprijinul acordat de Beijing regimului nord-coreean se justifică parţial şi prin temerile că, odată înlăturat de la putere, China ar putea fi invadată de un val de refugiaţi. Mii de nord-coreeni traversează deja clandestin frontiera.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea