Social

Prioritate in Parlament la referendumul anti-Basescu

Cu 18 voturi pentru si 4 abtineri (PD), Birourile Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului au decis sa acorde prioritate solicitarii PSD de suspendare a sefului statului si au trecut in plan secund cererea presedintelui Basescu de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal . La mina alesilor Astfel, pe 28 februarie, se va desfasura o sedinta comuna a celor doua Camere, in care se va citi documentul prin care PSD cere suspendarea lui Traian Basescu. In aceasta sedinta, seful statului - prezenta sa nu este insa obligatorie - isi poate expune punctul de vedere fata de document. In final exista urmatoarele variante de decizie: 1. Prin votul a jumatate plus unu din numarul total al parlamentarilor se adopta o hotarire prin care documentul PSD se trimite Curtii Constitutionale pentru exprimarea unui punct de vedere; 2. Daca parlamentarii ajung la concluzia ca documentul respectiv nu contine suficiente dovezi privind acuzatiile aduse presedintelui, se supune la vot constituirea unei comisii de ancheta parlamentara privind faptele de care este acuzat presedintele (ulterior, raportul comisiei este transmis Curtii Constitutionale); 3. In situatia in care nu se inregistreaza numarul de voturi necesare pentru adoptarea vreunei hotariri, atunci orice procedura impotriva sefului statului inceteaza. Ce fel de „uninominal“? A doua zi, de Martisor (1 martie), este convocata o alta sedinta comuna a celor doua Camere, pentru a fi discutata cererea presedintelui Romaniei de organizare a unui referendum pe tema introducerii votului uninominal in legea pentru alegerea Parlamentului. In aceasta sedinta comuna se va solicita presedintelui Romaniei sa explice ce sistem de vot uninominal propune pentru consultarea cetatenilor prin referendum. „O intrebare adresata prin referendum, si anume daca «sinteti de acord cu introducerea votului uninominal», nu se poate pune, pentru ca se refera la ceva ce nu exista. Trebuie pusa o intrebare clara: «vot uninominal majoritar» sau «vot uninominal proportional» sau «vot uninominal mixt». Aici trebuie sa se pronunte presedintele“, a declarat secretarul Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea (PSD). Pe baza dezbaterilor din sedinta, ulterior, comisiile juridice ale celor doua Camere elaboreaza un proiect de hotarire a Parlamentului, care urmeaza sa fie adoptat intr-o alta sedinta comuna, dupa care, indiferent de rezultatul din plen, seful statului poate emite decretul de convocare a unui referendum pe tema votului uninominal. Lege vs consultarea poporului Tot ieri, Birourile Permanente au aprobat demararea procedurilor parlamentare pentru introducerea in legislatia electorala a votului uninominal. „Miine (astazi – n.a.) stabilim calendarul lucrarilor la Comisia de cod electoral si, mai mult ca sigur, se va merge pe procedura de urgenta. Estimez ca pina la sfirsitul lunii martie legea pentru alegerea Parlamentului prin sistem uninominal ar putea fi gata de promulgare“, ne-a declarat ieri presedintele comisiei, liberalul Mihai Voicu. Daca estimarile lui Voicu se vor confirma, atunci este posibil ca votul uninominal sa fie adoptat prin lege inainte de organizarea referendumului. Aceasta pentru ca Traian Basescu s-ar putea sa primesca raspunsul Parlamentului la cererea sa dupa jumatatea lunii martie, iar prin decret prezidential data referendumului nu poate fi stabilita mai repede de cel putin doua saptamini.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea