Social

Primul tren de mare viteză din Taiwan

Proiectul construirii primului sistem feroviar de mare viteză a fost schiţat în Taiwan la începutul anilor '90. Construcţia a început însă abia în 2000, trenul fiind inaugurat anul acesta, pe 5 ianuarie. Este unul dintre cele mai mari proiecte feroviare cu finanţare privată din lume, costurile sale fiind estimate la 13 miliarde de dolari. Sistemul, care măsoară o lungime de 345 de kilometri de cale feroviară de mare viteză, va reduce considerabil durata călătoriilor pe insula suprapopulată. Iniţial, compania Taiwan High Speed Rail Corporation (THSPC) a vrut să folosească tehnologiile germană şi franceză de mare viteză, dar în cele din urmă a optat pentru sistemul japonez Shinkasen. Produsul finit a fost numit 700T, iar primul tren a fost finalizat în ianuarie 2004. Trenul de mare viteză 700T a fost construit de Companiile feroviare din Japonia Centrală şi Japonia de Vest şi a fost adaptat la topografia liniei feroviare de mare viteză. Modelul 700T are o viteză maximă de 300 km/h, mai mare decat trenurile japoneze care ating o viteză de cel mult 285 km/h, iar exteriorul său a fost adaptat pentru a rezista la climatul mai cald din Taiwan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea