Social

Primul festival de nunţi în aer liber începe astăzi

Rochii de mireasă, costume de mire, aranjamente florale, invitaţii, idei de locaţii şi cadouri, într-un cuvant, tot "arsenalul" specific nunţii va fi expus spre vanzare în cadrul primului targ de nunţi organizat în aer liber, în Piaţa Revoluţiei. E-Mariage Fest debutează astăzi la ora 14.00, iar organizatorii promit, pe langă tot ceea ce presupune un astfel de eveniment, numeroase surprize care vor consta în întampinarea invitaţilor cu şampanie şi ciocolată, prezentări de modă, concerte live, dar şi o serie de tombole cu premii, ce le vor aduce viitorilor miri, printre altele, şi o lună de miere... exotică. Ceea ce ni s-a părut foarte important este faptul că toate fondurile vor fi direcţionate către Aşezămantul de Copii Orfani "Sfantul Iosif". Nunţi de lux, cu 65 de lei Firmele participante la eveniment sunt din toate ariile de cuprindere pe care le presupune o nuntă, pornind de la case de modă, agenţii de catering, firme de închirieri limuzine, studiouri audio, foto şi video etc., saloane de înfrumuseţare etc. Amintim dintre acestea casele de modă Deverra, Doina Levintza, Alb şi Negru, Ceal Design, portalurile şi agenţiile de E-mariage , Boon Mariage, cadouri.ro , Perfect Event, Pentru Nuntă, Euro-corturi, Maşini de Epocă BM, Star Limo Services, Sunshine Club Luxury Spa, Smart Flowers Design, Coriolan Aur Slmarald, Cade - Ciocolaterie &Cofetărie, iar lista ar putea continua. Organizatorii ne asigură că produsele vor fi pentru toate gusturile, iar preţurile pentru fiecare buzunar. (continuarea in Curentul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea