Social

Primariile au anuntat ca au trimis utilaje de deszapezire pe strazi

Primarii din toate sectoarele Capitalei au anuntat ca au actionat vineri seara cu peste 150 de utilaje pentru a inlatura zapada depusa in urma ninsorii abundente care a inceput dupa-amiaza. Reprezentanti ai Primariei Sectorului 1 au declarat pentru NewsIn ca in jurul orei 19.00 aproximativ 30 de utilaje de deszapezire au iesit pe principalele artere pentru a imprastia substante antiderapante pentru a evita formarea poleiului spre dimineata, cand temperaturile vor cobori considerabil. Primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu a afirmat ca situatia se afla sub control in conditiile in care aproximativ 35 de utilaje au imprastiat, incepand cu ora 20.00, clorura de calciu care sa previna formarea poleiului pe arterele principale. Primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, a trimis pe strazi aproximativ 40 de utilaje de deszapezire care vor imprastia substante antiderapante pana la incetarea ninsorii, dar si sambata, la primele ore ale diminetii. Primarul Sectorului 4, Adrian Inimaroiu a declarat ca la ora 17.00 a convocat comandamentul de deszapezire trimitand pe strazi aproximativ 30 de utilaje, urmand ca numarul acestora sa creasca in functie de durata ninsorii. Sectorul 5 avea, in jurul orei 20.00, pe strazi sase utilaje de deszapezire conform declaratiilor directorului Administratiei Domeniului Public, Octavian Mirea. In sectorul 6 peste 40 de utilaje au fost pregatite pentru deszapezire, din care peste 20 au imprastiat, incepand cu ora 19.00, substante antiderapante pe principalele strazi din sector, potrivit declaratiilor lui Cristian Hrituc, consilierul primarului Constantin Poteras. Viceprimarul Capitalei Razvan Murgeanu a declarat pentru NewsIn ca nu va mai convoca comandamentul de deszapezire incepand cu aceasta ninsoare. "La ninsoarea din ianuarie am convocat comandamentul si m-am lovit de refuzuri din partea unor primari carora nu au considerat important sa colaboreze. Legea nu ma obliga sa fac aceste convocari si am decis doar sa aplic amenzi primariilor care nu vor deszapezi strazile", a spus Murgeanu. Conform prognozei meteo ninsoarea se va opri pentru cateva ore vineri noapte, dar va incepe din nou sambata dimineata. Pentru mai multe stiri despre vedete si mondenitati aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri mondene Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea