In primavara lui 1957, la numai 27 de ani, Marcel Petrisor credea ca i s-a sfirsit viata. Fusese condamnat la moarte pentru actiuni impotriva regimului comunist. Astazi, ajuns la 76 de ani, are puterea sa rida de tragedia prin care a trecut.
„Abia iesisem din puscarie, dupa patru ani de claustrare. Prima data am fost condamnat pentru omisiune de denunt. Ii dadusem cartela mea pentru cantina unui prieten care era urmarit de Securitate. A fost prins si avea asupra lui cartela mea, asa ca m-au luat si pe mine“, isi aminteste Marcel Petrisor. Era anul 1952, in pragul licentei la Filosofie. Intors din inchisoare, in 1956, n-a fost primit in examenul de licenta. Nu putea sa termine Filosofia - atunci deja impregnata de dialectica marxista - orice „reactionar“. A dat citeva diferente si a absolvit Literele.
Revendicarile studentilor
In timpul pregatirii examenelor a fost cautat de un amic de la Filosofie, viitorul scriitor Alexandru Ivasiuc, care voia sa initieze o manifestare de solidarizare cu revolta anticomunista din Ungaria. „Sasa mi-a aratat o lista cu revendicari: sa creasca bursa, sa fie scoasa limba rusa din Universitate, sa avem o revista studenteasca… Si mi-a spus ca vor fi prezentate intr-o adunare a studentilor.
Eu n-am zis nimic.“ Dupa alte citeva zile, opt lideri ai studentilor au fost arestati. „M-am intilnit din nou cu Ivasiuc si mi-a spus ca pe 4 noiembrie va fi organizata o manifestatie a studentilor in Piata Universitatii, pentru solidarizarea cu razvratitii maghiari. Pe lista de cereri am pus la primul punct eliberarea studentilor arestati cu citeva zile inainte.“
In acea zi s-au plimbat mult prin oras, schitind un plan de actiune. La un moment dat, au trecut pe linga redactia revistei „Teatru“, unde lucrau doi amici de-ai lui Petrisor: I.D. Sirbu si Augustin Doinas. „L-am lasat pe Ivasiuc jos si am urcat in redactie. Le-am spus lui Doinas si Sirbu ca ar trebui sa facem ceva.
Doinas mai mult a tacut, era sceptic, Sirbu insa zicea ca bine ar fi sa-i punem pe securisti cu fundul in baionete, asa cum au facut ungurii.“ I-a spus lui Ivasiuc cum au reactionat prietenii de la revista si s-au despartit, promitindu-si ca, daca vor fi arestati, nu vor spune cu cine s-au vazut si ce-au vorbit.
Complotul puscariasilor
Pe 3 noiembrie, cu o zi inainte de programata manifestatie studenteasca, Ivasiuc a fost arestat. Un securist, lt.-maj. Gheorghe Enoiu, l-a batut pina l-a transformat intr-o rana vorbitoare. A spus tot ce facuse. Imediat au fost arestati Marcel Petrisor si colegul sau de camera, Demostene Andronescu, Mihai Grama, I.D. Sirbu si Stefan Augustin Doinas. Erau elemente suficiente pentru un dosar de complot facut pe coltul mesei. Grama, care absolvise, in timpul razboiului, o scoala de ofiteri de elita in Germania, era banuit ca a venit cu ordine de peste granita. Dupa ei au fost arestati si multi alti studenti, iar pe 4 noiembrie Securitatea a ocupat Piata Universitatii. Manifestatia n-a mai avut loc.
„Ancheta a durat o luna si jumatate. Eram interogati numai noaptea. Batuti crunt, pina la urma au smuls declaratiile pe care le voiau. Disperat, Grama chiar a inventat ca a vrut sa infiinteze un partid, PUR, dar nu mai tin minte de la ce venea, ori umanist, ori al unitatii“, zimbeste Petrisor.
Intr-o noapte, Petrisor a fost scos din celula, dus in afara Bucurestiului si legat cu lanturi de calea ferata. Securistii l-au amenintat ca va fi taiat de tren daca nu declara tot, adica tot ce ar fi vrut ei. N-a cedat si a fost ridicat de pe sine cu putin timp inainte de trecerea unui tren.
259.200 de minute
In primavara anului 1957, lotul a fost judecat. Petrisor si Grama au fost condamnati la moarte, fiind considerati capii miscarii; Ivasiuc si Sirbu la munca silnica pe viata, Andronescu - la 25 de ani de temnita grea, iar Doinas a fost eliberat, la interventia unor prieteni sus-pusi. Marcel Petrisor a masurat distanta dintre viata si moarte: 259.200 de minute, adica cele sase luni cit a durat recursul. La recurs, pedepsele le-au fost comutate in inchisoare pe viata. Pina in 1964, cind a fost gratiat, o data cu toti detinutii politici, a trecut prin mai multe puscarii de neagra faima.
Salvat de Gheorghe Calciu
Cel mai mult timp a fost intemnitat in Fortul 13 Jilava si la Aiud. De acolo are si cele mai pregnante amintiri. „La Jilava am stat inchis in celulele din asa-numita Casimca - dupa vorba unui gardian -, adica acolo de unde nu ieseai decit mort.“ 16 detinuti, cite patru in celula, printre care unul era bolnav infectios in ultima faza.
Petrisor a stat inchis acolo ani in sir cu un student medicinist Gheorghe Calciu, viitor preot si disident. Multi fusesera implicati in procesul «reeducarii» de la Pitesti. Regimul de detentie era unul de exterminare. „Prin ’59, am fost salvat de la moarte de catre Ghita Calciu. Aveam dizenterie sau ceva si muream incet. Ajunsesem la 40 de kilograme. La ideea lui Ghita, toti patru am facut greva foamei mai multe saptamini, pina cind adminstratia ne-a trimis un doctor sa ne vada. Medicul inchisorii fusese coleg de facultate cu Ghita si, intr-un moment de neatentie al paznicilor, i-a dat doua pastile antibiotice, pentru mine. Ghita si ceilalti mi-au dat apoi, timp de citeva saptamini, piinea pe care o primeau zilnic, ca sa ma intremez“, marturiseste Petrisor.
Putin in CPUN
Dupa ce-a fost gratiat, Marcel Petrisor a reusit sa termine Filologia si a devenit profesor de franceza. A debutat editorial in 1971, iar ulterior a publicat mai multe romane, impresii de calatorie, critica si estetica si a fost primit in Uniunea Scriitorilor . Dupa 1989 a publicat memorii din inchisoare: „Jilava. Fortul 13” si „Secretul Fortului 13”. In casa lui din Bucuresti a fost infiintata in ianuarie ’90 Uniunea Democrat Crestina, primul partid al fostilor detinuti politici. Petrisor a fost membru al CPUN, din care a demisionat dupa citeva luni, din sila.
Arestat pentru Petre Tutea
La Aiud, in anii ’60, Marcel Petrisor l-a cunoscut pe Petre Tutea, cel care prin discursul sau l-a inmuiat pina si pe temutul tortionar Gheorghe Craciun, directorul inchisorii. „Craciun il lasa uneori pe nea Petrache Tutea sa ne tina cite o prelegere. Era atit de spumos si erudit, incit il ascultam vrajiti si noi, si gardienii, chiar daca erau multi care nu intelegeau nimic.“ S-au imprietenit, iar Petrisor i-a ramas discipol fidel pina la mormint. Pastreaza de la el si acum, printre altele, o fotografie rarisima: Petre Tutea si Emil Cioran, in 1938.
Din pricina relatiei sale cu Tutea, Petrisor a mai fost arestat de doua ori, in anul 1968 - cind i s-a confiscat o prima versiune a cartii de memorii „Fortul 13“, scrisa in limba germana - si in primavara lui ’89. „In ’89 am stat o zi la Securitate. Ne-au ridicat pe toti cei care mergeam mai des la Tutea acasa. Au fost anchetati atunci si Marian Munteanu, viitor lider al studentilor, si alti citiva colegi ai lui.“ Au fost eliberati insa repede, pentru ca Securitatea a vazut ca nu sint periculosi.
Marcel Petrisor impreuna cu Marian Munteanu i-au fost alaturi lui Tutea pina cind acesta a trecut la cele vesnice, in 1992. Ei s-au ingrijit si de inmormintarea filosofului. „Era un decembrie cumplit si ne-am trezit ca mormintul era prea mic pentru nea Petrache, care avea un metru nouazeci si doi inaltime.
Am fost siliti sa punem sicriul oblic, iar cind sa asezam placa de beton deasupra s-a rasucit copirseul inspre stinga. Asa l-am lasat, zicind: nea Petrache, cu stinga ai inceput, pe stinga sfirsesti.“ Aluzie la orientarea politica din tinerete a lui Petre Tutea.
https://acasa.ro
165
60
