Social

Pretul eliberarii infirmierelor bulgare, un reactor nuclear pentru Libia

Franta ar putea vinde Libiei un reactor nuclear civil, dupa eliberarea infirmierelor bulgare si a medicului palestinian care fusesera condamnati pentru infectarea copiilor cu virusul HIV . Desi eliberarea celor sase i-a adus destule avantaje, Libia a denuntat gratierea lor de catre presedintele bulgar. La randul lor, infirmierele sunt hotarate sa-i aduca in fata justitiei pe cei care le-au torturat. Presedintele francez Nicolas Sarkozy, care a jucat un rol important in negocierile pentru eliberarea infirmierelor, s-a aflat miercuri in Libia pentru a o ajuta „sa revina in concertul natiunilor”. Potrivit obiceiului, liderul libian Moammar Kadhafi l-a primit pe Sarkozy in cortul sau din Tripoli . Cele doua tari au semnat mai multe acorduri de cooperare. Cel mai important se refera la livrarea unui reactor nuclear, pentru desalinizarea apei de mare. Acordul se inscrie in compensatiile acordate Libiei in schimbul extradarii celor cinci infirmiere si a colegului lor. Bulgaria studiaza de asemenea anularea datoriei Libiei fata de ea, de 39 milioane de euro. Cu toate acestea, guvernul libian a protestat fata de gratierea acordata celor sase de presedintele bulgar, chiar la sosirea lor la Sofia. Libia considera ca ei ar fi trebuit sa-si execute pedeapsa cu inchisoarea pe viata, in care a fost comutata condamnarea la moarte. Familiile copiilor pe care condamnatii i-ar fi infectat cu HIV au denuntat si ele gratierea, chiar daca au primit cate un milion de dolari pentru ca au renuntat sa mai ceara pedeapsa capitala. In acest timp, la Sofia, cei sase incearca sa revina la viata normala dupa mai bine de opt ani de captivitate presarata cu torturi . Chiar daca doresc sa uite cat mai repede ororile pe care le-au trait, infirmierele sunt gata sa depuna marturie impotriva celor 11 politisti libieni pe care-i acuza ca le-au torturat si violat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea