Social

Presedintele isi aminteste de coruptia din invatamint

Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei , a parasit sala in timpul discursului presedintelui Traian Basescu. Sosit luni dimineata la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iasi, unde a participat la deschiderea anului academic, Traian Basescu a marturisit presei ca a preferat capitala Moldovei pentru ca „aici se afla cea mai veche si cea mai performanta universitate din tara“, pe care a numit-o „nava-amiral a universitatilor romanesti“. Traian Basescu a avut un discurs cu multe critici aduse sistemului educational, chiar in fata ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei , care statea in primul rind din sala. „Plagiatul practicat de unii studenti, ca si de unii profesori, cumpararea lucrarilor de licenta, mita pentru unii profesori sint practici care caracterizeaza, din nefericire, o parte din invatamintul romanesc. Elevul si studentul roman invata ca uneori plata, si nu invatatura , este solutia pentru obtinerea unei diplome. Platim meditatori pentru a ajunge la liceu sau la facultate, platim pentru a promova examene, platim pentru a promova studii“, a spus Basescu. Iar rezultatele acestui sistem nu-l multumesc pe presedinte: „Un filolog care ajunge sa vinda telefoane sau un economist care culege fructe nu valoreaza cit investitia pe care a facut-o in universitate“. Discursul presedintelui Basescu nu a fost urmarit si ascultat pina la final de catre ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, care a parasit la un moment dat aula, motivind ca trebuie sa deschida anul universitar la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi“. Intrebat de existenta coruptiei din sistemul educational, Adomnitei a recunoscut ca astfel de practici inca mai exista. Studenti-figuranti pentru Tariceanu Premierul Calin Popescu Tariceanu a fost intimpinat de o sala plina de studenti in prima zi de cursuri la Universitatea Politehnica Bucuresti . „Cum sa se faca ore astazi? Sint toti de la Liga Studentilor de la Automatica, pe care i-am chemat pentru ca vine primul-ministru“, a explicat Gabriel Petrea, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din Romania, prezenta tinerilor in sala. Directorul general al Politehnicii, Mihnea Costoiu, explica de ce studentii sint prompti: „Pai, daca le-am renovat caminele, cum sa nu ne intelegem cu ei?“. Tariceanu a fost insotit la deschiderea anului universitar de la Politehnica de fostii presedinti ai Romaniei Ion Iliescu si Emil Constantinescu si de fostul premier Petre Roman. Premierul s-a aratat dezamagit ca tot mai multi studenti aleg sa paraseasca tara pentru a-si gasi un loc de munca mai bine platit in strainatate. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea