Presedintele ceh, euroscepticul Vaclav Klaus , a carui tara va asigura presedintia UE incepand din 1 ianuarie 2009, s-a definit drept un " disident in Uniunea Europeana" in cursul vizitei sale in Irlanda.
"Si predecesorului meu, Vaclav Havel , ii placea sa intalneasca disidenti din diferite tari, asa ca si eu ma intalnesc acum cu un disident din Uniunea Europeana. Si ma consider si eu unul dintre ei", a declarat el, referindu-se la o reuniune cu omul de afaceri Declan Ganley, relateaza marti cotidianul Dnes, citat de AFP. Declan Ganley pregateste in prezent "o platforma pentru a le oferi tuturor cetatenilor din UE o sansa de a-si exprima punctul de vedere in ceea ce priveste Tratatul de la Lisabona , in luna iunie" 2009, la alegerile pentru Parlamentul European...